Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului: Sperăm ca la jumătatea lunii decembrie să începem plăţile efective pe schema HoReCa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Plăţile pentru schema HoReCa ar putea începe la jumătatea lunii decembrie, a transmis ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Acesta s-a întâlnit joi, la sediul ministerului, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri românesc, discuţiile vizând principalele dificultăţi pe care le întâmpină operatorii economici în desfăşurarea activităţii şi care necesită sprijin din partea autorităţilor.

„Există urgenţe la nivelul ministerului şi mă refer la programele aflate în derulare, care compensează pierderile antreprenorilor, ca urmare a restricţiilor impuse de pandemia COVID-19. Punctual, este vorba despre schema HoReCa. Sperăm ca la jumătatea lunii decembrie să începem plăţile efective. 

Totodată, urgent este să procesăm şi cererile pentru a doua etapă a Măsurii 1. Sunt peste 30.000. Nu în ultimul rând, amintesc de programul Start-Up Nation, unde există un rest de plată pentru 200 de proiecte, însumând aproximativ 40 de milioane de lei. Cu ajutorul partenerilor din sistemul bancar ne dorim ca acest lucru să fie realizat cât mai curând", a declarat Constantin-Daniel Cadariu, informează reprezentanţii Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului.

Acesta a precizat că există în discuţie continuarea unor programe deja cunoscute sau finanţarea altora noi, în special pentru afacerile aflate la început de drum, şi care pot fi destinate, spre exemplu, românilor din diaspora, studenţilor, femeilor care vor să se lanseze în antreprenoriat, dar şi altele dedicate exclusiv sectorului IT.

„Intenţionez ca în viitorul apropiat să am întâlniri regionale cu antreprenorii, pentru a cunoaşte problemele şi necesităţile existente pe plan local, de zonă, dacă este cazul", a completat ministrul.

Invitaţii prezenţi au apreciat iniţiativa ministrului şi au asigurat că întreaga lor expertiză va fi oferită voluntar de fiecare dată când va fi necesar, existând astfel promisiunea întăririi parteneriatului public-privat.

La întâlnire au fost prezenţi delegaţi ai Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMRR), Asociaţiei Uniunea Naţionala a Cooperaţiei Meşteşugăreşti (UCECOM), Uniunii Naţională a Patronatului Român (UNPR), Asociaţiei Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), Federaţiei Patronală a Industriei Ospitalităţii (FIO), Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Patronatului Tinerilor Intreprenizători din România (PTIR), Asociaţiei pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), dar şi reprezentaţi ai băncilor.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie