Ministerul Energiei, despre retragerea rușilor de la Lukoil din proiectul Trident: ANRM gestionează contractul de concesiune
0Ministerul Energiei a precizat, la cererea „Adevărul”, că nu are atribuții în gestionarea contractului de concesiune pentru perimetrul Trident din Marea Neagră, în care acționar principal este Lukoil cu peste 87% și Romgaz cu puțin peste 12%, toate atribuțiile revenind Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM).
„La acest moment, Romgaz nu a primit nicio notificare sau comunicare oficială cu privire la aspectele vehiculate în spațiul public. Romgaz operează strict în baza documentelor și informărilor oficiale transmise prin canalele instituționale competente.
În ceea ce privește cadrul juridic aplicabil, contractul de concesiune este încheiat și gestionat de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), instituția care are atribuții legale în administrarea resurselor minerale ale statului român. Contractul nu se află în administrarea Ministerul Energiei.
Prin urmare, orice clarificare sau demers procedural referitor la contractul de concesiune trebuie transmis la autoritatea competentă, respectiv ANRM, în conformitate cu legislația în vigoare”, au declarat reprezentanți ai Ministerului Energiei la solicitarea „Adevărul”.
Compania olandeză Lukoil Overseas Atash BV, subsidiară a grupului petrolier rus Lukoil, a notificat oficial autoritățile române că se află într-o situație de forță majoră care face imposibilă continuarea operațiunilor privind explorarea gazelor naturale din Marea Neagră.
Lukoil Overseas Atash BV, operator care deține 87,8% din concesiunea offshore de explorare de gaze naturale Trident din Marea Neagră românească, a notificat România că a survenit o situație de forță majoră care îi face imposibilă continuarea operațiunilor, potrivit Profit.ro.
Asta în condițiile în care numai 12,2% din drepturile și obligațiile aferente perimetrului Trident sunt în posesia companiei românești de stat Romgaz.
”Potrivit actului normativ, o concesiune petrolieră încetează ″la cererea titularului, în caz de survenire a unor evenimente care constituie cauze de forță majoră și care determină imposibilitatea obiectivă și definitivă de îndeplinire a unor obligații și/sau realizare a unor drepturi ale titularului, prevăzute în acord(ul petrolier – n.r.) și care sunt esențiale pentru realizarea operațiunilor petroliere″, mai scrie Profit.ro.
Titularul trebuie să notifice situația Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), în termen de 5 zile de la producerea evenimentului.
În paralel, Lukoil Overseas Atash BV a inițiat o acțiune în instanță pentru constatarea existenței cazului de forță majoră, proces înregistrat pe 13 februarie.
Compania a chemat în judecată atât autoritatea de reglementare, cât și partenerii din concesiune, însă litigiul a fost deschis pe drept comercial, nu în contencios administrativ.
Demersul juridic a venit la scurt timp după ce Guvernul României a decis instituirea unui regim de supraveghere extinsă asupra companiei și a altor firme locale din grupul Lukoil.
La 28 februarie, expiră o derogare acordată de autoritățile americane privind vânzarea activelor internaționale ale Lukoil.
Perimetrul Trident, situat la 170 km de țărm, acoperă o suprafață de 1.006 km/p, cu adâncimi ale apei variind între 300 și 1.200 metri. Studiile seismice 3D au fost inițiate în 2012, iar forajele efectuate între 2014 și 2015 au confirmat existența unor rezerve semnificative de gaze naturale.
Rezervele de gaz din Trident sunt estimate la peste 30 miliarde metri cubi şi ar putea fi cel de-al doilea mare depozit din zona economică exclusivă a României.
Experții în energie consultați de „Adevărul” au făcut o scurtă analiză a situației, explicând ce înseamnă pentru România retragerea rușilor de la Lukoil din perimetrul Trident, în condițiile în care dețin peste 87% dintre acțiuni, alături de Romgaz care deține puțin peste 12%.
Lukoil, sub presiunea sancțiunilor
Lukoil și cel mai mare producător de petrol din Rusia, Rosneft, au fost sancționați de SUA în octombrie anul trecut pentru ceea ce Washingtonul a numit progresul lent al negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina.
Sancțiunile fac parte dintr-o inițiativă a președintelui american Donald Trump de a forța Moscova să accepte un acord pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, cel mai sângeros război european de după al Doilea Război Mondial.
Cel puțin 12 potențiali cumpărători și-au exprimat interesul pentru achiziționarea activelor Lukoil, printre care Carlyle, marile companii petroliere americane Exxon N și Chevron, conglomeratul din Abu Dhabi IHC și Midad Energy din Arabia Saudită.
La 29 ianuarie, Lukoil a anunțat că a convenit să vândă cea mai mare parte a activelor internaționale, în valoare totală de aproximativ 22 de miliarde de dolari, către firma americană de investiții private Carlyle Group.