Ministerul chinez al Comerțului vrea să stimuleze consumul și investițiile străine în 2024

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Comerţului din China a declarat 2024 „anul promovării consumului”, subliniind necesitatea de a revitaliza cererea şi de a atrage mai multe investiţii în a doua economie mondială.

Ministerul Comerțului chinez vrea să stimuleze consumul și investițiile străine în 2024

Unele companii străine spun că viitoarea China încă este China”, a declarat ministrul Comerţului, Wang Wentao, la o conferinţă de presă, vineri, la Beijing, unde a apărat eforturile statului asiatic de a atrage mai multe investiţii direct de peste hotare.

China a atras anul trecut investiţii străine directe (FDI) de 1.100 miliarde de yuani (153 miliarde de dolari), cel mai redus nivel din ultimii trei ani, deoarece companiile din Hong Kong şi de peste hotare au devenit mai puţin dispuse să facă noi investiţii în statul asiatic.

Este un declin de 8% faţă de valoarea FDI din 2022, care a reprezentat cel mai ridicat nivel de la publicarea acestor date, în 2014, a informat recent Ministerul Comerţului de la Beijing.

Vineri, autorităţile au subliniat că nivelul FDI de anul trecut rămâne „la un nivel ridicat” în pofida recentei scăderi şi au dat asigurări că iau măsuri pentru a ajuta firmele străine să obţină mai uşor vize şi să beneficieze de un tratament fiscal mai bun. De asemenea, vor fi continuate politicile de stimulare a consumului, inclusiv stimulentele pentru înlocuirea maşinilor mai vechi şi a electrocasnicelor cu altele noi.

Cu toate acestea, companiile străine sunt pesimiste privind perspectivele din 2024. Un studiu recent în rândul a peste 1.700 firme nipone prezente în China arată că acestea fie şi-au redus, fie şi-au menţinut nivelul investiţiilor anul trecut. Majoritatea nu sunt optimiste privind evoluţiile din acest an.

Un studiu separat arată că aproximativ 54% dintre companiile germane din China cred că atractivitatea pentru investiţii în statul asiatic este în scădere, comparativ cu alte pieţe. Jumătate încă intenţionează să-şi majoreze cheltuielile în China.

De asemenea, Ministerul Comerţului este încrezător că anul acesta China îşi poate consolida comerţul, deşi Wang a avertizat că mediul este „complex şi sumbru”.

Oficialii sunt dornici să rezolve incertitudinile şi costurile cu care se confruntă companiile afectate de taxele vamale SUA-China şi de restricţiile privind investiţiile, a adăugat Wang. El a subliniat că cele două economii mondiale încă sunt parteneri comerciali importanţi. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă