Mai avem mult de așteptat după Autostrada Ploiești-Brașov: ar putea fi gata abia în 2040. Când ar începe lucrările

0
Publicat:

Lucrările la Autostrada Brașov-Ploiești vor începe în 2026-2027, iar proiectul va fi finalizat în jurul anului 2040, conform secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Mariana Ioniță.

Autostrada Ploiești Brașov: Lucrările ar putea începe abia peste 3 ani

Oficialul arată că durata contractului pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic este de 5 ani, până în 2026.

,,Eu nu cred că va începe mai devreme de 2026-2027, pe acolo, în funcție de licitație, de acordul de mediu…de finalizarea studiului geotehnic. Este foarte important cum se face acest studiu geotehnic.

Soluțiile pe care noi le scoatem la execuție trebuie să fie puse de îndată în operă, nemodificate. Am rezerva mea legată de licitații și de obținerea acordului de mediu.

Nu au cum să înceapă lucrările mai devreme de 2027, caietul de sarcini și licitația plus contestațiile la un asemenea proiect durează 3-4 ani. Lucrarea în sine durează 5 – 6 ani, dacă ne luăm după ce se întâmplă Autostrada Sibiu – Pitești. Dacă adăugăm proverbialele întârzieri, ne îndreptăm spre 2040″, a spus secretarul de stat la B1 TV.

CNAIR a avizat recent traseul final al Autostrăzii Ploiești – Brașov, proiect estimat la 5,5 miliarde euro, care include 13 tuneluri cu o lungime totală de 12 kilometri, peste 60 de poduri/pasaje de peste 28 de kilometri lungime și 12 noduri rutiere.

Costul estimat pentru construcția autostrăzii este de 5,5 miliarde euro fără TVA.

Autostrada Ploiești – Comarnic – Brașov urma să fie construită prin PPP și în mandatul fostului premier Viorica Dăncilă, însă după ce fusese selectată o asociere de constructori din China și Turcia, contractul nu a mai fost semnat. Din 2004 au mai fost încă alte trei tentative de construire a autostrăzii montane prin PPP/concesiune.

Autostrada Ploiești – Brașov este unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură ale României. Drumul național existent, pe porțiunea Comarnic – Brașov, reprezintă un adevărat coșmar pentru șoferii nevoiți să stea bară la bară, ore în șir.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Ultimele cuvinte ale Andreei Cuciuc. Și-a sunat mama înainte să moară și i-a dezvăluit de ce se simte rău. Părinții fac dezvăluiri șocante la un an de la moartea tinerei de 17 ani: „A fost otrăvită”
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Fiul nelegitim al Prințului Albert preferă doar cercurile selecte. Unde a apărut Alexandre Grimaldi
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători