Lufthansa a anulat jumătate dintre zborurile programate pentru marţi. Zeci de mii de pasageri vor fi afectaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat anularea a peste 800 de zboruri, jumătate dintre zborurile programate pentru marţi, din cauza grevelor care ar putea afecta aeroporturile din Frankfurt, Munchen, Koln şi Bremen.

Verdi, cel mai important sindicat al funcţionarilor publici din Germania, a lansat un apel la grevă pentru perioada 10 – 13 aprilie, solicitând o majorare salarială de 6% pentru cei aproximativ 2,3 milioane de funcţionari publici pe care îi reprezintă. Potrivit AFP şi Reuters, personalul de la sol şi o parte din pompieri vor înceta marţi lucrul pe aeroporturile din Frankfurt, Munchen, Koln şi Bremen.

"Între 10 şi 13 aprilie, trebuie să vă aşteptai la greve importante în toate regiunile" a informat principalul sindicat al funcţionarilor publici din Germania, care vrea să crească presiunile înainte de debutul negocierilor salariale din 15 -16 aprilie.

Ulterior, Lufthansa a informat că majoritatea zborurilor anulate sunt pe distanţe scurte dar au fost eliminate şi 58 de zboruri pe distanţe lungi. Compania aeriană a adăugat că aproximativ 90.000 de pasageri vor fi afectaţi de greva funcţionarilor publici.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!