Limitele de creditare impuse băncilor austriece ar putea încălca directivele UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană (CE) analizează dacă reglementările propuse în noiembrie de autorităţile de la Viena privind limitarea expunerii băncilor austriece pe Europa de Est încalcă directivele UE privind libera circulaţie a capitalului, potrivit ziarului austriac Der Standard, preluat de Bloomberg.

Mai mulţi miniştrii ai Finanţelor din Europa de Est au "alertat" Comisia, prin scrisori, că măsurile ar putea afecta creşterea economică din regiune, scrie publicaţia, fără a preciza sursele informaţiilor.
Der Standard notează că reglementările ar putea fi incompatibile cu directivele UE privind libera circulaţie a capitalului, un principiu aflat la baza pieţei interne a UE.

Banca Centrală a Austriei a limitat expunerea băncilor naţionale în europa, la un nivel de 110% din depozitele atrase


Banca centrală a Austriei şi autoritatea de reglementare a pieţelor financiare, FMA, au propus în noiembrie un set de măsuri privind activitatea marilor bănci austriece, menite să asigure ratingul AAA al Austriei.
Astfel, băncile cu prezenţă internaţională semnificativă, respectiv Erste, Raiffeisen şi UniCredit Bank Austria, ar trebui să se asigure că creditarea efectuată de acum înainte de subsidiarele străine nu va depăşi dincolo de 110% depozitele şi finanţarea atrase de pe pieţele locale unde funcţionează.

Întâlnire de taină, o reeditare a acordului de la Viena din 2009?

Reprezentanţi ai autorităţilor bancare din 17 ţări, printre care şi România, se întâlnesc miercuri la Viena pentru a discuta propunerile băncii centrale a Austriei privind limitarea riscurilor asumate de băncile austriece. Banca Naţională a României este reprezentată de un viceguvernator.

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a declarat pentru MEDIAFAX că discuţiile de miercuri de la Viena vizează implicaţiile noilor cerinţe de majorare a capitalului pentru băncile europene şi posibilele efecte negative asupra ţărilor emergente.

Mai multe pentru tine:
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"