Kristalina Georgieva rămâne la conducerea FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Kristalina Georgieva şi-a salvat postul de directoare a Fondului Monetar Internaţional (FMI), după ce a primit susţinerea Consilului de Administraţie al instituţiei, relatează AFP.

Reprezentanţii FMI au transmis că, în urma examinării tuturor elementelor de probă prezentate, conducerea îşi reafirmă deplina încredere în leadershpul şi capacitatea directoarei generale de a continua să se achite eficient de funcţie.

Problema rămânerii lui Kristalina Georgieva, în vârstă de 68 de ani, la conducerea FMI se rdica după publicarea, în data de 16 septembrie, a concluziilor unei anchete a cabnetului de avocatură WilmerHale, efectuată la solicitarea Comitetului de Etică al Băncii Mondiale (BM), transmite News.ro.

Potrivit sursei citate, Georgieva a fost acuzată de faptul că a manipulat un raport în vederea favorizării Chinei, acuzaţii pe care le-a negat întotdeauna.

Consiliul de Administraţie a apreciat că informaţiile prezentate în cadrul examinării nu au demonstrat în mod convingător că directoarea generală a jucat un rol nepotrivit cu privire la raportul «Doing Business 2018», pe când era directoarea generală a BM”, a anunţat luni seara într-un comunicat FMI.

Conducerea mai precizează că are încredere „în angajamentul” lui Kristalina Georgieva „de a menţine cele mai bune norme de guvernanţă şi de integritate la FMI”.

Consiliul de Administraţie prevede însă să se reunească în viitor „pentru a examina eventuale măsuri suplimentare vizând garantarea solidităţii” instituţiei în domeniu.

La rândul său, Kristalina Georgieva a subliniat că acest scandal a fost „un episod dificil pe plan personal” şi a reafirmat că acuzaţiile sunt „nefondate”.

„În timp ce FMI se reuneşte săptămâna aceasta, sunt onorată să conduc o echipă atât de talentată, care acţionează neîncetat în înfruntarea celor mai mari provcări din lume, de la lupta împotriva covid-19 la lupta împotriva modificărilor climatice şi lupta împotriva inegalităţilor economice”, a reacţonat ea.

Acest scandal i-a dezbinat profund pe cei 24 de membri ai Consiliului de Administraţie.

Franţa, Regatul Unit şi europenii, în general, şi-au exprimat susţinerea faţă de Kristalina Georgieva, însă Statele Unite s-au arătat mai reticente în a-i acorda încrederea.

Într-un comunicat separat, secretara americană a Trezoreriei Janet Yellen a anunţat că a discutat cu Kristalina Georgieva „despre problemele grave ridicate” de această anchetă care a cauzat „îngrijorări legitime”.

Janet Yellen a subliniat că prioritatea sa este „să apere integritatea şi credibilitatea BM şi FMI”.

Cu toate acestea, la fel ca alţi membri ai Consiliului de Administraţie al FMI, Trezoreria apreciază că, „în lipsa unor probe directe suplimentare cu privire la rolul directoarei generale, nu există o bază a unei schimbări a conducerii” FMI.

FMI a peczat că a efectuat un examen „complet” şi „obiectiv” al acestui dosar şi că s-a reunit întotal de opt ori.

Într-o reuniune cu Consiliul, Kristalina Georgieva a deplâns „inexactităţi şi ipoteze eronate formulate de către autorii raportului. Ea a primit în paralel susţinerea unor foşti conducători ai BM şi unor economişti reputaţi ca Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel.

Trezoreria a avertizat luni seara că va evalua „orice fapt nou”.

Washingtonul consideră totodată că ”măsuri proactive trebuie să fie luate în vederea unei consolidări a integrităţii şi credibilităţii datelor de la FMI”.

Consilul de Administraţie al FMI subliniază, la rândul său, că o anchetă a BM cu privire la o eventuală greşeală profesională a salariaţilor în scandalul raportului „Doing Business” este în curs.

Kristalina Georgieva a preluat conducerea FMI la 1 octombrie 2019, succedându-i franţuzoaicei Christine Lagarde, care a fost numită la Banca Centrală Euroepană (BCE). Ea a fost la acea vreme singura candidată la post.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort