IT-iştii români au cele mai mici salarii din regiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 3.000 de joburi în IT sunt vacante în prezent în România, angajatorii oferindu-le salarii atractive, raportat la veniturile ce pot fi obţinute în alte domenii, dar mai mici decât cele din statele vecine, se arată într-un studiu de piaţă realizat de eJobs.

Cele mai mari salarii din regiune pentru cei care lucrează în IT le încasează specialiştii din Estonia, a căror medie salarială netă este de 1.567 de euro pe lună, potrivit comparatorului salarial Paylab, lansat în România de eJobs.ro. Sunt urmaţi de cei Slovenia, cu 1.341 de euro lunar, cei din Cehia, cu 1.289 de euro şi cei din Slovacia, care câştigă, în medie, 1.159 de euro.

”IT-ul este, fără îndoială, unul dintre cele mai fierbinţi domenii ale ultimilor ani. Nu doar din perspectiva numărului tot mai mare de opţiuni pe care le au candidaţii, ci şi datorită faptului că IT-iştii au devenit şi cel mai bine plătiţi angajaţi din România, depăşind domenii care în mod tradiţional erau recunoscute pentru salariile mari pe care le ofereau. Mă refer aici la banking, avocatură sau servicii financiare. Cu toate acestea, IT-iştii români câştigă mai puţin decât colegii lor din alte ţări din regiune, diferenţele fiind, în unele cazuri de la simplu la dublu, cum este cazul Estoniei, spre exemplu, unde salariul mediu net al unui IT-ist este de 1.567 de euro”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Mai puţin de 1.000 de euro lunar mai câştigă doar specialiştii din Croaţia (990 de euro) şi cei din Serbia (816 euro). ”Interesant este faptul că Bulgaria ne depăşeşte sensibil, cu un salariu mediu net de 1.027 de euro pentru industria IT, în condiţiile în care, în general, aceasta era una dintre puţinele ţări cu salarii mai mici decât ale noastre”, adaugă Bogdan Badea. La un nivel foarte apropiat se află Ungaria, cu o medie netă raportată de 1.010 euro, pe lună.

Numărul tot mai mare de joburi în IT, perspectivele de avansare rapidă, dar şi pachetele salariale şi extrasalariale sunt principalele motive pentru care acest domeniu a intrat, în ultimii doi ani pe primele locuri în topul celor care strâng, de la lună la lună, cel mai mare număr de aplicaţii din partea candidaţilor. Astfel, în prima jumătate a anului au fost înregistrate peste 500.000 de aplicări pentru joburile din IT.

În acest moment, peste 3.000 de joburi în IT sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparţine companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. eJobs.ro le oferă clienţilor săi cea mai relevantă bază de date de candidaţi, pe care o pune la dispoziţie prin metode eficiente, utilizând canale de media personale şi cunoştinţe avansate de Performance Marketing şi campanii de Employer Branding, precum şi tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic şi o bază de fani de 290.000 pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul