Isărescu şi Georgescu au venit la Guvern, pentru a participa cu Ponta la discuţia cu directorul FMI, Christine Lagarde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Greii BNR participă la discuţiile cu Christine Lagarde, şefa FMI

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) şi prim-viceguvernatorul Florin Georgescu au venit la Guvern, pentru a participa, alături de premierul Victor Ponta, la discuţia cu directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde.

Lagarde se află în România, luni şi marţi, urmând să susţină mâine la BNR un discurs despre identificarea unei "noi paradigme de creştere" economică în regiune.

Ulterior, miercuri, o misiune a FMI va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România. Autorităţile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.

Acesta ar fi al treilea consecutiv, după unul semnat în 2009 şi un altul din 2011, tratat de Executiv ca unul preventiv. 

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”