Isărescu, despre reducerea impozitelor: Nu numai mărimea contează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a făcut luni o serie de declaraţii privind starea economiei, printre care şi cea privind o posibilă reducere a cuantumului impozitelor, considerată de unii specialişti drept „cea mai simplă soluţie”.

Reducerea impozitelor pare cea mai simplă soluţie, dar eu cred că nu numai mărimea acestora contează, ci şi povara birocraţiei, domnia sau nu a legii, costurile pentru obţinerea de avize şi autorizaţii sau chestiunile contractuale, a declarat, Mugur Isărescu.

"Nu doar mărimea impozitelor contează, cum uneori se discută. Şi acum se mai vorbeşte de reducerea impozitării. Unde să le mai reduci, măi nene? Scuzaţi-mi exprimarea... Avem numai 26% din PIB venituri din impozite, cel mai mic nivel din toate ţările europene. Am ieşit din orice model european.

Bineînţeles că pare cea mai simplă soluţie, dar eu cred că nu numai mărimea impozitelor contează, ci şi povara birocraţiei, domnia sau nu a legii, costurile pentru obţinerea de avize şi autorizaţii sau chestiunea contractuală. Totul trebuie să plece de la disciplina de plăţi pe care o impun cei de la Finanţe.

Mai este un aspect care, de multe ori, condiţionează calitatea instituţiilor: independenţa funcţionarilor. Doar o instituţie care ştie că profesionalismul şi binele public sunt adevăratele constrângeri ale funcţionarului, şi nu influenţa sau interesul cuiva, poate contribui la consolidarea climatului de afaceri", a afirmat Isărescu.

Guvernatorul BNR a susţinut ideea conform căreia ţările sunt mai dezvoltate şi progresează mai rapid dacă au instituţii de calitate.

"Dacă dorim creşterea performanţei economiei pe termen lung, nu este suficient ca doar companiile private să facă eforturi, ci şi instituţiile să ştie să-şi calibreze dozajul şi calitatea intervenţiilor. Această teză a rolului instituţiilor pentru o bună economie de piaţă are o largă susţinere în literatura de specialitate.

Nu am în vedere doar instituţii guvernamentale, ci mă refer la instituţii ale economiei de piaţă în sens larg, cum fi Camera de Comerţ. Existenţa unor instituţii puternice este cel mai bun indicator al dezvoltării structurale şi al capacităţii unui stat de a crea bunăstarea pe termen lung.

Ţările sunt mai dezvoltate şi progresează mai rapid dacă au instituţii de calitate şi acest lucru este deja demonstrat şi acceptat. De ce se întâmplă asta? Simplu, pentru că antreprenorii se simt protejaţi în economii care oferă predictibilitate, în care le sunt garantate drepturile de proprietate.

Statul trebuie să fie un concurent loial, să-şi facă plăţile la timp, nu doar să pretindă să i se plătească impozitele la termen. Sustenabilitatea creşterii economice, ca generator de convergenţă reală, este intrinsec legată de concurenţă şi competitivitate. Buna funcţionare a economiei de piaţă depinde de buna funcţionare a acestor două aspecte care pot fi determinate fundamental de modul în care instituţiile noastre ştiu să se implice în economie", a precizat Mugur Isărescu.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie