Isărescu: De la creştere economică până la buzunarul oamenilor este drum lung

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mugur Isărescu a arătat că indicatorul care trebuie analizat este venitul disponibil, adică venitul care rămâne la dispoziţia unei persoane după plata impozitelor şi a ratelor la credite FOTO Adevărul

Creşterea economică nu se simte în buzunarul oamenilor pentru că drumul este lung, iar indicatorul care trebuie analizat este, de fapt, venitul rămas la dispoziţia unei persoane după ce-şi plăteşte impozitele şi ratele la credite, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).

„Lumea se întreabă de ce avem creştere economică dacă nu se simte în buzunarele oamenilor? Putem să le explicăm că de la creştere economică până la buzunarul omului e ceva drum, e un drum lung şi că indicatorul care trebuie să fie folosit este venitul disponibil, ce rămâne omului în buzunar, după ce-şi plăteşte impozitele. Păi, dacă am început, în sfârşit, să ne plătim impozitele şi nu mai luăm salarii pe alte căi, avem mai puţin venit disponibil, nu?“, a spus Isărescu, potrivit Mediafax.

Totodată, venitul disponibil se reduce odată cu rambursarea creditelor contractate de la bănci, guvernatorul arătând că intermedierea financiară a scăzut de la 40% la 30% din PIB, o reducere de 10 puncte procentuale a volumului de credite.

Isărescu a făcut totodată referire la proiectul legislativ „Scade rata“, care ar fi permis uşurarea poverii debitorilor bancari în anumite cazuri şi care a fost abandonat, blamând în schimb, din nou, proiectul iniţiat de circa 150 de parlamentari împreună cu avocatul Gheorghe Piperea, care prevede ştergerea datoriilor de către bancă în cazul restituirii imobilului adus drept garanţie, în cazul incapacităţii de plată a creditului.

„Ar trebui explicat de ce un program de uşurare a poverii rambursării creditelor bazat pe venitul disponibil a fost dat uitării, nu mai spune nimeni despre el. În schimb, apar tot felul de proiecte de uşurare, care nu fac altceva decât să descurajeze a la long creditarea, chiar s-o pună la pământ. Dar nu este loc mai bun să se discute decât la ASE (despre acest subiect - n.r.). Dacă s-ar discuta la Banca Naţională, mai mult decât s-a discutat, iar s-ar spune că suntem avocaţii băncilor, şi chiar că nu suntem“, a mai spus şeful BNR.

În urmă cu două zile, guvernatorul a criticat acest demers în cadrul unei conferinţe la banca centrală, spunând că orice iniţiativă legislativă care prevede că debitorii băncilor pot restitui împrumuturile cu imobilele depuse garanţie pentru credite va descuraja total creditarea, întrebând cine va mai acorda finanţări imobiliare în aceste condiţii.

„Referitor la ultimele iniţiative legislative, întreb şi eu public: cine va mai acorda credite imobiliare dacă se preconizează prin lege că rambursarea se va face în clădiri?! Această iniţiativă omoară din start creditarea viitoare. În consecinţă, soluţiile de tipul "credit după nevoi, rambursări după disponibilităţi" dezechilibrează balanţa între debitorii actuali şi viitori, nu are rost să-i împovărăm pe viitorii debitori cu greşeala din trecut şi prezent. Este subminată viabilitatea activităţii bancare“, afirma Isărescu marţi.

Revenind la venitul disponibil diminuat, guvernatorul a punctat că oamenii nu pot trăi mai bine, chiar dacă salariul creşte, pentru că veniturile scad din moment ce efectuează plăţi mari pentru rambursarea creditului.

„Deci trebuie ajutat, dacă vrem să crească consumul sustenabil, trebuie găsite formule de a menţine venitul disponibil prin restructurări viabile în domeniul creditului“, a menţionat şeful BNR.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”