Iohannis, despre pensiile speciale: Trebuie eliminate la un moment dat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele României susţine că nu este normal să existe mai multe categorii de pensionari, care să primească pensii pe criterii diferite FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că toate pensiile speciale trebuie eliminate la un moment dat, pentru că nu este normal să avem mai multe categorii de beneficiari, după criterii diferite, singurul unanim acceptat fiind cel al contribuţiei.

”Pensiile speciale trebuie eliminate, la un moment dat. Nu putem să avem mai multe categorii de beneficiari ai pensiilor, după criterii diferite. Criteriul contributivităţii este unanim acceptat şi acolo trebuie să ajungem”, a declarat preşedintele, citat de Hotnews.

Mai multe categorii de pensii speciale ar urma să fie eliminate anul viitor, după ce Guvernul va fi analizat toate amendamentele depuse celor două proiecte de acte normative.

Concret, Camera Deputaţilor va decide în luna februarie asupra celor două proiecte de eliminare a pensiilor speciale depuse de PNL şi USR.

Proiectul USR prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, diplomaţilor şi aviatorilor, dar menţinerea celor ale magistraţilor şi militarilor. Cu o condiţie însă: pensia specială a judecătorilor, procurorilor şi a celor din Armată să fie plafonată la cel mult salariul de bază brut din ultima lună de activitate.

În ceea ce priveşte iniţiativa PNL, aceasta propune eliminarea tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor. 

Este vorba despre eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor, deputaţilor şi funcţionarilor publici parlamentari, ale judecătorilor şi procurorilor, ale personalului auxiliar al instanţelor şi parchetelor, ale poliţiştilor, diplomaţilor, aviatorilor şi ale judecătorilor Curţii Constituţionale.

Iniţiatorii celor două proiecte aduc o serie de argumente pentru eliminarea pensiilor speciale. Pe de o parte, spun ei, este inechitabil ca unii români să primească pensii mult mai mari decât alţii deşi contribuţia a fost similară. Apoi, cheltuielile cu pensiile speciale sunt exorbitante: aproximativ 7 miliarde de lei pe an.

În România sunt în jur de 185.000 de persoane care primesc pensii speciale. Dintre acestea, peste 9.000 sunt civili, aproximativ 76.000 sunt militari, iar restul de circa o sută de mii poliţişti şi angajaţi din alte structuri asimilate.

Potrivit datelor CNPP din luna noiembrie 2019, numărul beneficiarilor de pensii speciale este următorul:

- 606 foşti angajaţi ai Curţii de Conturi

- 1.797 foşti grefieri şi alţi foşti angajaţi ca personal auxiliar de specialitate al instanţelor şi parchetelor

- 1.444 foşti piloţi ai Aviaţiei Civile

- 792 foşti parlamentari şi funcţionari publici din parlament

- 845 foşti diplomaţi

- 3.861 foşti judecători şi procurori

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!