Iohannis anunţă cum relansează economia: Vorbim de un proiect de reconstrucţie a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că relansarea economiei va însemna un proiect de reconstrucţie a României, prin creşterea masivă a investiţiilor publice în infrastructură de transport şi de sănătate, agricultură şi securitate energetică, dar şi prin modernizarea şi digitalizarea administraţiei şi promovarea produselor româneşti.

Principalele declaraţii: 

Un subiect la care vreau să mă refer este relansarea economică.

Am avut o întâlnire cu reprentanţi ai mediului de afaceri, întrucât preocuparea tuturor este repornirea economiei după această stare de urgenţă. Am discutat despre eforturile companiilor din România de a a se adapta situaţiei de criză pe care o traversăm, dar şi despre cum vede mediul de afaceri reluarea activităţilor şi relansarea economiei. Antreprenorii au probleme reale provocate de epidemie şi nu pot fi lăsaţi singuri, au nevoie de implicarea şi sprijinul autorităţilor. Tocmai de aceea, chiar înainte de decretarea stării de urgenţă, am susţinut crearea unui grup de lucru interinstituţional cu specific economic la nivelul Guvernului unde mediul de afaceri participă în mod activ. Şi asta se vede în rezultatele concrete ale acestui dialog, măsurile concrete luate de Guvern până în prezent venind în sprijinul întreprinzătorilor.

În perioada următoare, eforturile noastre se vor concentra pe redeschiderea graduală a sectoarelor economice care s-au aflat sub incidenţa restricţiilor. Împreună cu partenerii de dialog social vom identifica măsurile necesare astfel încât reluarea activităţilor economice să se facă în condiţii de siguranţă pentru toţi angajaţii. Protejarea sănătăţii românilor rămâne obiectivul nostru principal, indiferent că vom avea măsuri de distanţare socială mai severe sau mai lejere.

Din păcate, pericolul nu a trecut şi nu există elemente care să ne arate că virusul va dispărea de la sine într-un orizont apropiat.

Din acest motiv, redeschiderea activităţii în sectorul restaurantelor, hotelurilor, turismului şi al serviciilor se va realiza gradual cu respectarea unor măsuri clare de protecţie sanitară.

Pachetul măsurilor economice adoptate de România pe perioada stării de urgenţă s-a concentrat pe menţinerea locurilor de muncă şi pe susţinerea sectoarelor economice cele mai afectate.

Vom păstra şi după 14 mai sprijinul pentru acordarea şomajului tehnic, dar vom introduce şi noi măsuri privind munca flexibilă care să permită reluarea activităţii sectoarelor afectate direct sau indirect, cu obiectivul evident al păstrării locurilor de muncă.

De asemenea, vor continua să fie aplicate schemele de ajutor de stat cum sunt cele destinate IMM-urilor, dar vom avea în vedere scheme de sprijin şi pentru companiile mari afectate de criză şi al căror aport este esenţial pentru relansarea economiei.

Subliniez că Guvernul a negociat cu Comisia Europeană ca toate fondurile nerambursabile disponibile la acest moment să poată fi redirecţionate cu prioritate către programele de sprijin pentru companii şi către proiectele mari de infrastructură şi de transport şi de comunicaţii. Este o măsură bună care începe să producă rezultate.

Un obiectiv fundamental al planului de relansare economică la care lucrăm este creşterea masivă a investiţiilor publice în toate tipurile de infrastructură, de la cea energetică, de transport şi de sănătate.

Vorbim practic de un proiect de reconstrucţie a României.

Produsele româneşti de calitate reprezintă la rândul lor o resursă pe care o vom promova mult mai bine şi vom susţine investiţii semnificative în sectoare economice de interes strategic, cum sunt agricultura şi industria alimentară, securitatea energetică, dar şi sanitară.

De asemenea, modernizarea şi digitalizarea administraţiei, care au început deja de acum, vor continua la fel de puternic.

Vreau să transmit un mesaj de încredere companiilor şi investitorilor.

România va ieşi cu bine din această criză. Convingerea mea fermă este că parteneriatul dintre autorităţi şi mediul privat bazat pe dialog constant şi transparent este calea de relansare economică şi de dezvoltare durabilă. Acest lucru este cu atât mai ikmportant într-o perioadă de criză profundă ca cea pe care o traversăm acum. Este motivul pentru care am solicitat mediului de afaceri să fie un partener dedicat şi constructiv în ceea ce priveşte identificarea şi planificarea măsurilor de relansare economică. Sunt încrezător că împreună vom reuşi să găsim cele mai bune soluţii.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră