Investitorii își reduc riscurile și păstrează lichiditățile în așteptarea unor prețuri mai bune

0
Publicat:

Cel mai recent raport privind inflația din SUA a provocat scăderi pe piețele financiare, investitorii temându-se de creșteri ale dobânzilor de către Fed, susține analistul eToro Bogdan Maioreanu.

Investitorii devin prudenți din cauza inflației

Potrivit acestuia, investitorii instituționali și-au mărit pozițiile de numerar, temându-se de recesiune și considerând că economiile Europei și Chinei trec prin evenimente sistemice.

Majoritatea investitorilor se așteaptă la o slăbire a economiei mondiale în următoarele 12 luni, dar cu o inflație mai lentă, potrivit celui mai recent sondaj BofA Fund Managers, realizat în rândul a 212 traderi având 616 miliarde de dolari în administrare.

Aproape 70% dintre managerii de fonduri chestionați văd actuala criză energetică majoră din Europa ca ducând cel mai probabil la o recesiune.

Între timp, Comisia Europeană propune o modificare a normelor de reglementare a pieței energiei, cu scopul de a atenua criza de lichidități. Presiunile legate de recesiune sunt în creștere, cu rate ale inflației în zona euro mult prea ridicate, iar economistul-șef al BCE, Philip Lane, a prezis creșteri ale ratelor dobânzii în următoarele ședințe, ceea ce va reduce și mai mult cererea. El prevede că inflația va ajunge la o medie de 8,1% în 2022, 5,5% în 2023 și 2,3% în 2024.

Indicele românesc a pierdut 9,38%, aproape jumătate față de S&P 500

În urma datelor legate de inflația din SUA, indicele BET al Bursei de Valori București a pierdut ieri 0,74% din valoare, ajungând la 11836,38 puncte. De la începutul anului până în prezent, indicele românesc a pierdut 9,38% fiind însă mai bine poziționat decât S&P 500 care a pierdut peste 17,6% și arătând reziliența acestei piețe.

În timp ce în sondajul din septembrie mai puțini investitori văd G7 îndreptându-se spre o plafonare a prețurilor la energie decât în luna precedentă, cea mai spectaculoasă scădere privește o potențială criză a datoriilor suverane în UE care a ajuns sub 10% de la o valoare anterioară apropiată de 30%.

De asemenea, investitorii chestionați de BofA văd și China trecând printr-un eveniment sistemic, sursa cea mai probabilă pentru acest lucru fiind sectorul imobiliar. Împrumuturile cu efect de levier din SUA, datoriile suverane din Italia și de pe piețele emergente sunt văzute de respondenți ca următorul potențial eveniment de credit sistemic.

Majoritatea managerilor de fonduri (68%) consideră că riscul de recesiune este posibil să crească, cifra fiind foarte aproape de rezultatul sondajului din aprilie 2020 și de cel din martie 2009. Pe măsură ce îngrijorările legate de recesiune se consolidează, un număr mai mare de investitori și-au majorat soldurile de numerar până la 6,1%, cel mai mare număr din octombrie 2002 și mult peste media pe termen lung de 4,8%. Un procentaj record de administratori de fonduri (60%) declară că în prezent își asumă riscuri mai mici decât în mod normal. Potrivit sondajului, 52% dintre respondenți - istoric, un nivel foarte ridicat - au declarat că au o pondere scăzută a acțiunilor, în timp ce 62% au o pondere ridicată a lichidităților.

Comparativ cu poziționarea medie din ultimii 10 ani, în prezent, managerii de fonduri sunt mai favorabili deținerilor de numerar, bunuri de consum de bază, sănătate, mărfuri, energie, bănci și obligațiuni. Ei au acum mai puține investiții în acțiuni, zona euro, tehnologie, piețe emergente, piețe emergente, discreționare, Marea Britanie, Japonia și telecomunicații. Cele mai aglomerate tranzacții sunt cele de cumpărare a dolarului american, petrol și mărfuri, active ESG (Environmental, Social and Governance), acțiuni de creștere și numerar dar și vânzarea de titluri ale trezorerie americane.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent