Investitorii din oferta Transelectrica au deja câştiguri de până la 7%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima şedinţă de după închiderea ofertei Transelectrica, preţul de piaţă al respectivelor acţiuni era de 15,9 lei pe acţiune, ceea ce înseamnă că portofoliul celor care au cumpărat în ofertă este deja pe plus. În urma închiderii ofertei Transelectrica investitorii instituţionai au primit acţiuni la un preţ de 14,9 lei pe acţiune, iar micilor investitori le-au revenit acţiuni la preţul de 15,71 lei pe acţiune.

Acţiunile subscrise în oferta publică a Transelectrica vor putea fi cel mai probabil efectiv tranzacţionate începând de luni, 2 aprilie, după ce va fi finalizată procedura tehnică de încărcare a respectivelor acţiuni în conturile investitorilor” a declarat Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti în urma galei  prin care Forbes România a sărbătorit împlinirea a trei ani de la lansarea în România.

Chiar dacă nu puteau vinde efectiv însă, cumpărătorii de acţiuni Transelectrica la ofertă se putea bucura deja de plusuri pe respectivele deţineri, în condiţiile în care, în prima şedinţă de tranzaţionare de după închiderea ofertei, acţiunile TEL se tranzacţionau la preţul de 15,9 lei pe acţiune.

Prețul de Ofertă a fost stabilit pe 29 februarie, la două zile după încheierea perioadei de subscriere și a avut o valoare de 14,9 RON/acțiune pentru tranșa Investitorilor Mari, respectiv la 15,71 RON/acțiune pentru tranșa Investitorilor Mici.

Prin urmare, la un calcul simplu, în prima zi după încheierea ofertei, mici investitori se puteau bucura de o creştere cu circa 1% a deţinerilor lor, în timp ce investitorii instituţionali puteau raporta un randament al plasamentului de aproximativ 7%.

Oferta publică a fost supra-subscrisă la 145,45% pe tranșa Investitorilor Mari și respectiv la 279,22% pe tranșa Investitorilor Mici. Gradul de subscriere ridicat a fost considerat de Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, prezent la gala prin care Forbes România a sărbătorit cei trei ani de la lansare, un indicator al interesului de care economia românească se bucură în faţa investitorilor, şi un motiv de optimism pentru oamenii de afaceri şi executivii prezenţi în sală.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie