Investiţii noi de circa 1,5 miliarde de euro în 2012. Cine sunt actorii principali?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectele de investiţii noi anunţate până în prezent pentru anul 2012 se ridică la 1,44 miliarde de euro. Totodată, vor fi create peste 6.700 locuri de muncă, potrivit unui document realizat de Cabinetul Consilierului de Stat, Andreea Paul.

Valoarea proiectelor de investiţii străine şi autohtone realizate în anul 2011 şi prevăzute a fi desfăşurate în anul 2012 în România, monitorizate în acest raport, se ridică la peste 2,3 miliarde de euro. Acest efort investiţional s-a concretizat în realizarea a 9.300 locuri de muncă în anul 2011. Alte 6.700 locuri de muncă vor fi create prin investiţiile programate în acest an.

Investiţiile străine au cea mai mare amploare, reprezentând aproape 90% din valoarea totală a investiţiilor monitorizate în acest raport, adică 1,285 mld. euro. La acestea se adaugă proiectele de investiţii româneşti, în valoare de peste 152 mil. euro, care vor crea cel puţin 640 noi locuri de muncă, conform declaraţiilor de intenţie monitorizate prin intermediul prefecturilor.

Află care sunt cei mai mari jucători din domeniu, şi zonele în care aceştia au investit, pe Forbes.ro

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură