Intrăm în South Stream doar cu depozite de gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Negocierile dintre România şi Gazprom continuă în martie, când va fi gata studiul de fezabilitate al depozitului de la Mărgineni. Oficial, vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, a venit degeaba ieri în România. Discuţiile cu Videanu s-au finalizat fără nicio concluzie.

După o oră şi jumătate de discuţii la sediul Ministerului Economiei cu ministrul de resort, Adriean Videanu, şi cu conducerile Romgaz şi Transgaz, vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, a ieşit fulger din clădire.

„Negocierile vor continua", sunt singurele cuvinte ale reprezentantului Gazprom spuse presei după întâlnire, deşi promisese, la intrarea la discuţii, că va da declaraţii la final. Prin urmare, oficial, vizita managerului rus nu s-a soldat cu o concluzie. Temele de discuţie anunţate erau colaborarea pentru realizarea de noi depozite de gaze pe teritoriul României şi posibilitatea importului direct de gaze.

În strânsă legătură cu aceste teme, unul din punctele fierbinţi ale relaţiei energetice dintre România şi Rusia în prezent o reprezintă implicarea ţării nostre în proiectul South Stream.

Citiţi şi:

Cum a sărit Videanu în noroi după vizita lui Medvedev

România intră pe filiera gazului rusesc

Gazprom amână decizia finală privind traseul South Stream

O nouă întâlnire la nivel de experţi cu partea rusă va avea loc în martie, sună comunicatul emis de Ministerul Economiei.

Discuţiile cu Bulgaria, mai avansate

Cum decizia finală de a include România în South Stream este strâns legată de capacitatea României de depozitare a gazelor, surse din domeniu ne-au declarat că negocierile s-au prelungit până în primăvară pentru că atunci va fi gata studiul de fezabilitate pentru realizarea depozitului de gaze de la Mărgineni (judeţul Neamţ).

Ruşii sunt extrem de interesaţi de acest depozit, care va avea o capacitate mare, de două miliarde de metri cubi (15% din consumul de anul trecut al României), în încercarea lor de a aduce gazele cât mai aproape de consumatorii europeni, fără a mai depinde de Ucraina ca rută de tranzit. Pe scurt, fără depozitul de la Mărgineni nu prea avem ce căuta în South Stream, iar fără un studiu de fezabilitate al depozitului nu prea avem ce negocia cu ruşii.

Cu o zi înaintea vizitei de la Bucureşti, o delegaţie a Gazprom, condusă chiar de preşedintele Alexei Miller, a vizitat Sofia, unde a convenit cu Bulgargaz înfiinţarea unei companii mixte pentru dezvoltarea South Stream pe teritoriul bulgar.

Importuri directe, abia din 2030

„Gazprom şi-a manifestat interesul ca, odată cu finalizarea contractelor de furnizare în vigoare, să aibă o relaţie directă cu Romgaz", se mai arată în comunicatul ministerului. Acest lucru ar însemna un preţ mai mic al gazelor, însă contractele Gazprom cu intermediarii expiră abia în 2030.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE