Inspectorii Antifraudă încep operaţiunea „Helios“ - controlul mărfurilor de la intrarea în ţară şi până la consumatorul final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Generală Antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat operaţiunea „Helios“, care vizează prevenţia şi combaterea evaziunii fiscale în perioada sărbătorilor de Paşte, prin controale amănunţite asupra mărfurilor de la intrarea în ţară şi până când acestea ajung la consumatorul final.

Verificările inspectorilor Antifraudă vor viza întreg lanţul economic. 

Cele patru etape de desfăşurare a operaţiunii „Helios“, prezentate de Direcţia Generală Antifraudă, sunt:  

În prima etapă, când mărfurile intră pe teritoriul României, are loc verificarea documentară, care se desfăşoară în punctele de trecere ale frontierei pentru achiziţiile intracomunitare şi în punctele vamale pentru importuri, cu accent pe Portul Constanţa. Concret, acest prim filtru constă în prelucrarea declaraţiilor vamale în cazul importurilor şi a documentelor de transport rutier de marfă în cazul achiziţiilor intracomunitare, documente care sunt încărcate în aplicaţia informatică „trafic control“.

În cea de-a doua etapă, se vor desfăşura activităţi de control operativ. Mărfurile vor trece printr-un nou filtru, respectiv echipele mobile de control în trafic, care vor verifica dacă, după trecerea de primul filtru, documentele de transport nu au fost modificate. Aceste echipe antifraudă au acces la bazele de date administrate de ANAF, adică la informaţiile din aplicaţia „trafic control“ ale Direcţiei Generale a Vămilor, dar şi la cele aferente activităţii de analiză de risc. 

După ce trec şi de acest filtru, mărfurile  ajung în depozit, adică în centrele angro din toată ţara, moment în care începe cea de-a treia etapă a operaţiunii „Helios“. 

În această etapă, inspectorii Antifraudă demarează controlul operativ în centrele angro, care se desfăşoară pe două paliere - controlul efectiv, în cadrul căruia se verifică marfa şi documentele prin încrucişare cu informaţiile obţinute în  etapele 1 şi 2, şi monitorizarea, care constă în  verificarea autovehiculelor care transportă marfa din angrouri către revânzători. Ultima etapă a operaţiunii „Helios“ vizează verificarea modului în care vânzările către consumatorul final sunt fiscalizate.      

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie