INS: Economia românească a avansat cu 6,1% în trimestrul al doilea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea economică a României a fost de 6,1% în cel de-al doilea trimestru al acestui an, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS), revizuind în creştere prognoza, de la 5,9% cât estimase iniţial.

În 16 august, primele estimări publicate de către INS indicau că PIB-ul, principalul indicator care măsoară dimensiunea unei economii, a urcat în trimestrul al doilea cu 5,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, pe serie brută, cu 5,7% pe serie ajustată şi cu 1,6% faţă de trimestrul anterior. În 5 septembrie, INS a reconfirmat aceste cifre.

Marţi, INS a revizuit în creştere, de la 5,9% la 6,1%, pe serie brută, datele privind creşterea economică.

”Faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 6,1% pe seria brută şi cu 5,9% pe seria ajustată sezonier. În semestrul I 2017, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2016, cu 5,9% pe seria brută şi cu 5,8% pe seria ajustată sezonier”, se arată în comunicat.

Principalul motiv al acestei schimbări îl reprezintă creşterea valorii adăugate în construcţii (+4,7 puncte procentuale) şi în administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public; învăţământ; sănătate şi asistenţă socială (+0,3 puncte procentuale), potrivit INS.

PIB-ul - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul al doilea al acestui an a fost de 208,595 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,7% faţă de primul trimestru din 2017 şi cu 5,9% faţă de trimestrul II 2016.

PIB-ul estimat pentru trimestrul II 2017, pe serie brută, a fost de 197,507 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 6,1% faţă de trimestrul II 2016.

PIB-ul estimat pentru semestrul I 2017, pe serie ajustată, a fost de 413,117 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,8% faţă de semestrul I 2016.

Pentru semestrul I 2017, pe serie brută, PIB-ul a fost de 361,721 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,9% faţă de semestrul I 2016.

În 2016, economia românească a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008. În 2015, economia românească a avansat cu 3,9%.

Pentru întregul an 2017, guvernul mizează pe o creştere economică de 5,2%, în timp ce instituţiile internaţionale şi cei mai mulţi analişti financiari estimează un ritm cuprins între 4% şi 5%. Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, în Parlament, că cifrele prezentate de organismele interne şi internaţionale arată realitatea economică din România, el reafirmând că cifra de 5,2% anunţată ca creştere economică va fi depăşită.

Economia a primit mai mulţi stimuli salariali şi fiscali din partea guvernului în ultimii doi ani.  Măsurile au stimulat consumul şi creşterea economică, însă au generat dezechilibre externe importante, avertizează analiştii.

Astfel, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în 2016 un deficit de 4,1 miliarde euro,  de peste două ori mai mare faţă de 2015, în special ca urmare a deteriorării balanţei comerciale, care a continuat în prima jumătate a acestui an.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie