INFOGRAFII Cum a evoluat preţul real al aurului de la 1800 şi până astăzi

Fie ca bază a unităţii monetare a unei ţări, luat în comparaţie cu valoarea altor active sau folosit în fixarea cursurilor de schimb, preţul aurului a fost dintotdeauna atent urmărit. De la izbucnirea crizei, el a devenit unul dintre cei mai relevanţi indicatori pentru încrederea investitorilor, pentru care a devenit una adevărat refugiu în faţa volatilităţii preţurilor şi a cursurilor valutare.

La sfârşitul anului 2010, Robert Zoellick, preşedintele de atunci al Băncii Mondiale, propunea reintroducerea etalonului aur, un sistem monetar în care unitatea economică standard de cont este o masă fixă de aur. 

Se propunea astfel revenirea la sistemul în care preţul metalului preţios să fie referinţa în stabilirea cursurilor de schimb - valoarea unei monede să fie echivalată cu o cantitate fixă de aur, nivel stabilit prin lege. 

Ideea lui Zoellick venea în plin război valutar, în care China era vârful de lance, menţinând un curs extrem de scăzut al yuanului pentru a oferi un avantaj exportatorilor autohtoni. Reîntoarcerea la etalonul aur ar ajuta la stabilizarea inflaţiei, a deflaţiei şi a viitoarelor cursuri valutare, argumenta atunci economistul. 

Preţul de piaţă al unciei de aur 1800-1960 | Infographics

Ideea nu este nouă. Acest sistem a mai funcţionat la nivel internaţional între anii 1944 - 1971 (programul „Bretton Woods”). Mecanismul a fost administrat de Fondul Monetar Internaţional şi presupunea cursuri valutare fixe, dar ajustabile în funcţie de valoarea aurului.

„Acest sistem probabil că va necesita implicarea dolarului, a euro, a yenului (moneda naţională a Japoniei - n.r.), a lirei sterline şi a unui yuan (moneda naţională a Chinei - n.r.) care se îndreaptă către internaţionalizare”, scrie Zoellick. 

Direct sau indirect, cursul dolarului a fost legat de cotaţiile aurului începând cu 1814. În 1792, US Mint, monetăria americană, a creat dolarul american, cu o valoare stabilită în raport cu aurul şi argintul. Apoi, din 1812 şi până în 1814, US Mint a tipărit bani de hârtie, dar nu aveau la bază metale preţioase. De atunci, moneda a fost legată de cotaţiile aurului, o altă perioadă de excepţie fiind doar 1862-1878. 

Preţul de piaţă al unciei de aur 1960-2010 | Infographics

Propunerea a creat două blocuri oponente în rândul economiştilor şi a factorilor de decizie din întreaga lume. Nimeni nu era de acord cu practicile Chinei, dar imediat alte state au început s-o copieze. Brazilia şi Thailanda, câţiva aspiranţi pe piaţa exporturilor, au început imediat să controleze cursurile de schimb ale monedelor naţionale cu acelaşi scop. 

În acelaşi timp, programul de relaxare cantitativă demarat de Rezerva Federală, banca centrală a SUA, începuse deja să-şi lase amprenta asupra cursurilor valutare. Strategia, aplicată fără întrerupere de la sfârşitul anului 2008 şi până în prezent, presupune tipărirea de bani şi injectarea lor în economie prin cumpărarea de către obligaţiuni de stat sau titluri de trezorerie. Criticii acestui program, care până acum a dus la tipărirea a peste 4.000 de miliarde de dolari, vorbeau de bani sau dolari „ieftini”.

De aceea, etalonul aur era considerat de unii soluţia potrivită. „Sistemul ar trebui să ia în considerare desemnarea aurului ca punct de referinţă internaţional pentru aşteptările pieţei faţă de inflaţie, deflaţie şi viitoarele valori valutare”, arăta Zoellick.

Nouriel Roubini a fost unul dintre primii care l-au contrazis. „Una dintre cauzele Marii Depresii a fost existenţa etalonului aur. Acesta a limitat capacitatea băncilor centrale de a fi creditori de ultimă instanţă pentru băncile comerciale. Astfel, banii au devenit mai scumpi, băncile au dat faliment şi s-a intrat în Marea criză economică din SUA”, argumenta economistul care a prezis actuala criză economică. 

În acea perioadă - sfârşitul anului 2010 - aurul devenea cel mai bun prieten al investitorilor. Incertitudinea din pieţe, pagubele produse de căderea burselor din urmă cu doi ani şi temerile faţă de prăbuşirea sistemelor bancare au transformat metalul preţios într-un refugiu. 

Preţul unciei de aur din 2000 şi până în prezent | Infographics

În timp ce obligaţiunile suverane cu rating „AAA“ – cel mai bun posibil – şi, mai nou, depozitele bancare, şi-au pierdut caracterul de active cu risc zero, aurul a devenit o alternativă tot mai căutată printre investitori.

Cotaţiile creşteau continuu, uneori galopant, alteori în ritm mai lent. De la săptămână la săptămână, cotaţiile aurului atingeau noi maxime istorice. 

Investitorii nu doar că se foloseau speculativ de aur pe burse, ci plasau fizic bani în companii de minerit şi cumpărau aur fizic. Câştigurile erau garantate.

„Ei nu cumpără numai participaţii la fonduri de investiţii tranzacţionate pe burse sau contracte futures, ci cumpără aur fizic", a declarat Josef Stadler, şeful unităţii destinate clienţilor foarte bogaţi ai UBS (Ultra High Net Worth). 

„Am avut exemple clare în acest sens, un client a cumpărat mai mult de o tonă de aur şi a apoi a transportat-o în alt loc", a adăugat acesta la Summitul Reuters pentru Banking Privat. 

George Soros şi-a dublat investiţiile în aur, însă avertiza de atunci că metalul preţios s-ar putea dovedi a fi „bula supremă”, iar cotaţiile să cadă brusc. 

Evoluţia spectaculoasă a continuat, iar la sfârşitul anului 2011 se vorbea despre depăşirea pragului psihologic de 2.000 de dolari pentru o uncie de aur. În 2012, preţul a continuat să oscileze în jurul nivelului de 1.700-1.800 de dolari, similar celui mediu din 2011. 

Apoi, 2013 a adus prima surpriză pentru piaţa aurului din ultimii cinci ani. În aprilie, pentru prima dată, temerile privind escaladarea problemelor economice din zona euro şi datele economice dezamăgitoare din China au cauzat aurului cea mai dură lovitură din ultimii 30 de ani. Preţul aurului a scăzut cu 200 de dolari în două zile. 

Temerile investitorilor au declanşat cea mai mare fugă a investitorilor în aur din 1983 încoace şi cea mai abruptă ieftinire a metalului preţios din ultimele trei decenii. 

Băncile centrale sunt printre cei mai mari deţinători de aur la nivel mondial şi au devenit acum şi unii dintre cei mai mari perdanţi din cauza prăbuşirii cotaţiilor metalului preţios. Valoarea rezervelor de aur deţinute de băncile centrale a scăzut cu echivalentul a 560 de miliarde de dolari în două săptămâni, timp în care aurul s-a ieftinit cu 13%.