Inflaţia anului 2012: 4,95%. Media scumpirilor, trasă în jos de servicii şi umflată de alimente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul trecut, alimentele s-au scumpit cel mai mult - media a sărit de 6%

Indicele preţurilor de consum – inflaţia din luna decembrie 2012 – a fost de 4,95% faţă de aceeaşi lună din 2011 şi de 0,6% faţă de noiembrie, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS). Anul trecut, alimentele s-au scumpit în medie cu 6,21%, iar tarifele pentru servicii au crescut cu 3,61% . Mărfurile nealimentare au avut preţuri cu 4,48% mai mari.

„În luna decembrie 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,7%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,9%, iar tarifele serviciilor au scăzut cu 0,2%“, se arată într-un comunicat al INS.

Un nou agent inflaţionist: certificatele verzi

Creşterea preţurilor înregistrată la grupa mărfurilor nealimentare „se datorează includerii valorii certificatelor verzi în factura de energie electrică a consumatorilor finali, conform legii 134/2012 - pentru aprobarea OUG nr.88/2011 privind modificarea completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile“, se precizează în comunicatul INS.
În fine, creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (ianuarie 2012 - decembrie 2012) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2011 - decembrie 2011) este de 3,3%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 3,4%, conchide INS.
 

Mai multe pentru tine:
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%