Încă o întârziere: Hidroelectrica ar putea fi listată la bursă de-abia în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroelectrica este cel mai mare şi mai profitabil producător de electricitate din România

Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă în prima parte a anului viitor şi să fie listată pe bursă în 2017, potrivit ministrului Energiei, Andrei Gerea.

„Important este să dăm un semnal că vrem să mergem mai departe cu listarea. Partenerii noştri ne întreabă dacă mai avem de gând să listăm, inclusiv la Complexul Energetic Oltenia. Eu aş vrea ca la momentul din care (Hidroelectrica, n.r.) iese din insolvenţă să se facă o analiză clară a drumului care trebuie urmat, să vedem cum stăm cu procesul, să se încheie procesele cu băieţii deştepţi şi aşa mai departe. Sigur, anumite pregătiri pot fi făcute, dar rămâne de văzut, nu aş vrea să ne grăbim să anunţăm să ne trezim după aceea că facem paşi înapoi“, a afirmat luni Gerea, conform Mediafax.

Întrebat dacă Hidroelectrica ar putea fi listată la bursă în 2017, Gerea a răspuns afirmativ.

Ministrul a adăugat că nu crede că statul va prelua curând conducerea companiei, deşi Hidroelectrica şi-a achitat datoriile.

„Deocamdată societatea este în insolvenţă, deci procedurile trebuie să continue până la ieşirea din insolvenţă, are administrator special, administrator judiciar. Nu am primit totodată niciun fel de ofertă oficială din partea celor implicaţi în conducerea Hidroelectrica de a face un astfel de demers“, a mai spus el.

La finele lunii septembrie oficialul a anunţat că discuţiile privind eventuala listare a Complexului Energetic Oltenia (CEO) la bursă ar putea fi reluate în primăvară, iar în ceea ce priveşte Hidroelectrica operaţiunea nu poate avea loc cât timp compania este în insolvenţă.

Autorităţile s-au angajat faţă de FMI să listeze CE Oltenia şi Hidroelectrica, însă au amânat lansarea ofertelor publice în condiţiile în care prima s-a confruntat cu dificultăţi financiare şi va fi restructurată, iar cea de-a doua a reintrat în insolvenţă, la începutul anului trecut.

Hidroelectrica a înregistrat în primul semestru un profit record de 725 milioane lei, cu 42% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut. Cifra de afaceri aferentă primului semestru a crescut cu aproape 300 milioane lei comparativ cu primele 6 luni ale anului 2014 şi a ajuns la 1,85 miliarde lei.

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat