În România insolvenţa este generalizată, dar concordatul preventiv nu a fost folosit decât în „maxim cinci cazuri“

În România nu au existat mai mult de cinci firme care să fi apelat la concordatul preventiv în perioada 2006-2014, cât a fost în vigoare vechea lege a insolvenţei, a declarat, în cadrul unui forum despre insolvenţă şi faliment, Cristian Răvăşilă, director al echipei de servicii de restructurare a afacerilor din cadrul PricewaterhouseCoopers.

Concordatul preventiv presupune o restructurare a unei companii, dar în afara procedurii de insolvenţă. Potrivit noului Cod al Insolvenţei, concordatul preventiv presupune existenţa unei oferte, dar şi un administrator concordatar, similar celui judiciar din cadrul insolvenţei. De asemenea, trebuie îndeplinite mai multe condiţii: creanţele contestate sunt sub 25% din total, iar din ce rămâne creditorii cu cel puţin 75% din tabelul creanţelor trebuie să aprobe planul de concordat. Potrivit lui Răvăşilă, asta ar însemna ca 56% din tabelul de creanţe să fie de acord cu planul.

De această dată este introdus pentru prima oară „testul investitorului privat“ pentru creditorii bugetari, ceea ce înseamnă că Fiscul poate fi de acord cu planul fără ca acesta să fie susceptibil de ajutor de stat. Dintre avantaje este faptul că societatea nu are stigmatul insolvenţei, însă există şi dezavantaje: în primul an trebuie plătite cel puţin 20% din creanţe, există incertitudinea creditorilor bugetari, plus că accesoriile la creanţe se calculează în continuare.

La fel, Mirela Iovu, vicepreşedinte în cadrul CEC Bank, a afirmat că la banca unde activează au fost doar trei cereri de concordat şi niciuna nu a ajuns la contract. „Nu am ştiinţă să existe vreun contract de concordat omologat. Eu sunt reticentă“, a afirmat ea. Iovu a spus că are dubii că statul va plăti studiile pe baza cărora evaluatorii să tragă concluzia dacă restructurarea aduce statului mai mulţi bani sau falimentul e de preferat.

În schimb, Florin Dănescu – preşedinte executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) spune că insolvenţa este un proces care a fost „pervertit“ şi că a ajuns la o masă critică în economia românească. El a citat un studiu din care reieşea că doar 1,2% din firmele intrate în insolvenţă ajung să mai iasă şi că acum o companie din şapte se află în insolvenţă, faţă de una din 30, cât era acum câţiva ani.