Importurile de gaze ale României au scăzut considerabil. Care a fost producţia internă

0
Publicat:

România a importat, în primele nouă luni din 2022, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,666 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 19,2% (-396.200 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Importurile de gaze au scăzut cu 19,2%, Foto: Profimedia

Potrivit sursei citate, producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada menţionată, de aproape 5,17 milioane tep, cu 4,3% (233.100 tep) sub cea din primele nouă luni din 2021.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru 2022 o producţie de gaze de 7,45 milioane tep şi importuri de 2,33 milioane tep, în creştere cu 1,9%, respectiv în scădere cu 19,6%, de la an la an, informează Agerpres.

Gazele s-au scumpit puternic la 1 Decembrie, din cauza valului de frig care a lovit Europa. Potrivit datelor transmise de Bloomberg, preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au crescut puternic în dimineaţa zilei de 1 decembrie, în condiţiile în care un val de temperaturi scăzute ar urma să ducă la creşterea cererii de gaze şi va demonstra cât de pregătit este continentul pentru iarnă în contextul livrărilor reduse de gaze ruseşti.

La hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile la gaze au crescut chiar şi cu 13%, atingând cel mai ridicat nivel din ultimele şase săptămâni.

În același timp, prognozele meteo pe termen lung realizate de firmele de specialitate Maxar Technologies LLC şi Marex arată că temperaturile în Europa vor scădea semnificativ în luna decembrie, după o lună noiembrie cu temperaturi peste medie. Astfel, o iarnă geroasă ar putea lăsa continentul mai expus la noi probleme de aprovizionare, după ce Rusia a întrerupt majoritatea livrărilor de gaze prin conducte.

Gazele lichefiate au ajutat la acoperirea golului lăsat de diminuarea livrărilor Rusiei şi de asemenea au permis umplerea depozitelor, însă acum livrările de gaze lichefiate încep să se reducă.

Cererea de gaze pentru producţia de electricitate ar putea să fie stimulată şi de faptul că prognozele meteo arată spre un potenţial moderat spre redus de producţie de energie eoliană în Marea Britanie, Europa continentală şi ţările nordice, pe parcursul următoarelor două săptămâni. Astfel, liderii europeni i-au îndemnat pe consumatori să facă economii la energie pentru a putea depăşi iarna. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală