Impactul Covid-19 asupra economiei, egal cu alocarea cerută NATO pentru apărare. Banii, destinaţi salariilor, şomajului tehnic, angajatorilor şi pensionarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Impactul pachetului de măsuri pregătit pentru susţinerea economiei României în această perioadă va fi de aproape 2% din PIB, a anunţat, marţi seara, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

În prezent, România alocă 2% din PIB pentru bugetul destinat Apărării, conform cerinţelor NATO.

"Avem un pachet de măsuri care se definitivează şi cred că va fi un pachet substanţial pentru România, aproape 2% din PIB, dacă luăm toate măsurile pe trei luni. Acesta va fi impactul în economie. Nu suntem Germania, Spania sau Franţa, dar pentru România un 2% impact în trei luni de zile cred că este substanţial şi sperăm să ajute companiile, să treacă peste această perioadă.

Sunt mai multe forme (de ajutor, n.r.), de şomaj tehnic, garanţii pentru linii de credit, chiar şi forme de amânarea impozitului pe venit pe o perioadă de două luni de zile pentru anumite companii. Deci, avem mai multe instrumente pe care le vom aproba mâine (miercuri - n. red.) în şedinţa de Guvern. O parte din şomajul tehnic va fi susţinut de la buget. Veţi vedea mâine detaliile. Avem facilităţi şi pentru angajatori.

Cred că putem să consumăm în continuare din restaurante folosind catering sau livrări.

Nu mai putem să mergem în restaurante, dar putem să ajutăm restaurantele comandând de la ele în continuare. Este important ca oamenii să consume în continuare. Ne asigurăm ca salariile să fie primite acolo unde trebuie, pensiile, ajutoarele sociale, şomajul tehnic. Nu ar trebui să lăsăm aceste companii", a spus Cîţu, la Digi 24.

Oficialul a adăugat că România nu are probleme de finanţare pe termen scurt, iar dacă lucrurile nu se vor îmbunătăţi în perioada următoare vor fi introduse alte măsuri pentru a susţine economia.

"Amânarea impozitului pe venit pentru persoanele fizice este o variantă. Mâine (miercuri - n. red.) vor fi detalii. Pentru anumite sectoare din economie se poate face acest lucru până la două luni de zile, pe perioada de stare de urgenţă şi încă 30 de zile după aceea dată. Detalile vor apărea mâine (miercuri - n. red.) în Hotărârea de Guvern. Acest pachet este de 2% din PIB.

Dacă lucrurile nu se îmbunătăţesc, suntem pregătiţi să introducem alte măsuri pentru a susţine economia. Nu vom lăsa economia României să nu fie susţinută de Guvern. Nu avem probleme de finanţare pe termen scurt. În funcţie de cum evoluează economia şi ce impact au aceste măsuri, dacă nu sunt de ajuns, suntem pregătiţi să luăm altele", a afirmat ministrul Finanţelor Publice.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi