Culisele deciziilor luate în tenis ca răspuns la Covid-19: „Federer a fost unul dintre primii oameni care s-au implicat“
0Roger Federer a impresionat din nou, după ce a fost unul dintre primii dintre jucători care s-au implicat în procesul decizional care a dus la amânarea turneelor de tenis pe o perioadă de şase săptămâni.
Mark Knowles, membru în Consiliul Director ATP, a declarat că cei trei jucători exponenţiali ai tenisului masculin - Novak Djokovici, Rafael Nadal şi Roger Federer - au avut o contribuţie imensă în luarea deciziilor.
„Te-ai fi aşteptat ca Roger Federer, operat la genunchi, să se distanţeze de situaţie, însă a fost unul dintre primii oameni care s-au implicat pentru a se asigura că sunt luate măsuri şi că sunt luate decizii în consecinţă. Cred că Roger, Rafa şi Novak nu primesc suficient credit pentru implicarea lor - suntem extrem de norocoşi că o fac“, a transmis Mark Knowles potrivit tennis.com.
Fostul jucător din Bahamas a recunoscut că tenisul trece printr-o perioadă dificilă, ca întreaga societate. El susţine că cel mai important este ca deciziile să fie luate unitar, cu acordul tuturor părţilor.
Presa internaţională de specialitate a dezvăluit în ultimele zile că atât în ATP, cât şi în WTA, există grupuri de discuţii în care membrii boardurilor din consiliile jucătorilor discută intensiv problemele apărute ca urmare a pandemiei de coronavirus.