Iancu: Creşterea cu 10% a preţului gazelor naturale de la 1 iulie este aberantă. Preţul reglementat va fi mai mare decât cel al pieţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor FOTO: Mediafax

Preţul gazelor nu poate să crească la 66 de lei pe MWh de la 1 iulie, conform calendarului de liberalizare, deoarece preţurile pe piaţa liberă se află în continuă scădere, a declarat, miercuri, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor.

Preşedintele Comisiei de Industrii a afirmat, miercuri, în cadrul Summit-ului Energy Business, că preţul gazelor nu poate creşte de la 60 la 66 de lei pe MWh începând cu 1 iulie, deoarece există un trend de scădere al preţului gazelor naturale la producător, iar preţul de 60 de lei pe MWh trebuie menţinut pentru a respecta acest trend. Acesta a precizat că este exclus să se respecte calendarul de liberalizare, informează Agerpres.

„Astăzi se demonstrează ce mare eroare au făcut Guvernele din România când au acceptat un preţ administrat prin grafic în negocierea cu Fondul Monetar Internaţional, cu Banca Mondială sau cu Comisia Europeană. Viaţa ne-a demonstrat că a fost o asumare subiectivă, arbitrară, care nu a avut nicio legătură cu realitatea economică sau cu realitatea din sectorul energetic. Pentru că astăzi situaţia este paradoxală: preţul pieţei este de 63 de lei pe MWh la gaze, iar producătorul român vinde cu 72 de lei. Mai mult, producătorul, prin ceea ce şi-a asumat Guvernul, se aşteaptă ca preţurile să crească de la 60 de lei la 66 de lei la 1 iulie pentru consumatorul casnic, apoi la 72 de lei şi aşa mai departe. Ce legătură mai mare cu realitatea?“, s-a întrebat deputatul.

Preţul reglementat al gazelor naturale este mai mare decât cel de la nivelul pieţei, ceea ce duce la o situaţie echivalentă cu un ajutor de stat acordat producătorilor interni de gaze, este de părere oficialul.

„Înseamnă că dăm subvenţii, facem ajutor de stat către producători, pentru că piaţa zice 63 de lei, iar eu recunosc 66 de lei, iar diferenţa este un ajutor de stat dat producătorului printr-un preţ administrat, asumat pe un grafic. Iar realitatea economică este total diferită“, a menţionat Iancu.

De asemenea, Iancu a precizat că în iarna următoare preţul gazelor va ajunge în intervalul 53-63 de lei pe MWh, ceea ce face aberantă o creştere de 10% a preţului de la 1 iulie. Oficialul a adăugat că este nevoie de o scădere a preţului şi la gaze naturale şi la energie electrică.

Prezent în cadrul aceluiaşi eveniment, Daniel Chilea, directorul Direcţiei de Reglementare-Monitorizare Piaţă Gaze Naturale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), a declarat că ANRE împreună cu Ministerul Energiei se află încă în discuţii pe tema majorării preţului gazelor de la 1 iulie.

„Suntem în discuţii cu Ministerul Energiei cu privire la preţul producţiei interne care intră în costul gazului natural care se duce la aceşti consumatori. Bineînţeles, este vorba de o hotărâre de guvern. Noi facem analize şi vom avea discuţii în perioada următoare în ceea ce priveşte data de 1 iulie şi ce se va întâmpla la momentul respectiv. Un răspuns clar nu putem da, pentru că ţine şi de Ministerul Energiei“, a susţinut Chilea.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV