Guvernul vrea să taie 2,7 miliarde de lei din bugetul pentru pensii. Ce ministere şi servicii ar putea primi bani în plus la rectificarea bugetară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a suplimentat cu doar 9 miliarde de lei, faţă de cele 38 de miliarde de lei cerute, alocările bugetare pentru principalele instituţii ale statului, majoritatea dintre acestea fiind echilibrate, cu câteva excepţii, precum Ministerul Muncii căruia i s-a diminuat bugetul de 2,7 miliarde de lei, potrivit unui draft al rectificării bugetare analizat de „Adevărul”.

Potrivit draftului rectificării bugetare, cel mai mare minus priveşte bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, instituţie care gestionează instituţiile ce fac plăţi pentru pensii, alocaţii de stat pentru copii şi ajutoarele sociale, căruia i-a fost diminuat bugetul pe acest an cu suma de 2,781 miliarde de lei, de la 53,805 miliarde de lei la 51,024 miliarde de lei.

Documentul mai indică doar două instituţii cărora le-au fost tăiate bugetele, dar cu sume mult mai mici: 10 milioane de lei din bugetul Curţii de Conturi, de la 406,35 milioane lei la 396,35 milioane de lei şi bugetul Senatului României, cu un minus de aproape 4 milioane de lei, de la 236 milioane de lei la 232 milioane de lei.

De partea cealaltă, cele mai mari alocări suplimentare au fost acordate Ministerului Sănătăţii, cu un plus de 3,52 miliarde de lei până la suma de 21,26 de miliarde de lei (lucru absolut de înţeles dat fiind iminenta apariţie a valului 4 al pandemiei, după cum au declarat pentru „Adevărul” surse politice); Ministerului de Finanţe – Acţiuni Generale,  cu un plus de 3,002 miliarde de lei, până la suma de 38,096 miliarde de lei şi Ministerului Dezvoltării şi Lucrărilor Publice cu un plus de 1,844 miliarde de lei până la suma de 9,231 miliarde de lei.

Ministerul de Finanţe beneficiază şi de o altă suplimentare de fonduri de 186,85 milioane de lei.

Alocări suplimentare cuprinse între 500 de milioane de lei şi un miliard de lei au primit Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – 760,7 milioane de lei în plus; Ministerul Energiei – 65-,6 milioane de lei şi Ministerul Apelor şi Pădurilor – 533,86 milioane de lei.

O altă mare surpriză a rectificării bugetare, potrivit draftului aflat în posesia „Adevărul”, este Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii căruia i s-a suplimentat bugetul cu numai 322,66 milioane de lei până la suma de 14,59 milioane de lei.

Învăţământul 210 milioane în plus, SRI 117 milioane de lei

Ministerul Educaţiei a primit 210 milioane de lei în plus, cel al Agriculturii  150 de milioane de lei, Serviciul Român de Informaţii 116,9 milioane de lei, iar Serviciul de Informaţii Externe 17,25 milioane de lei.

Bugetul Administraţiei Prezidenţiale a fost suplimentat cu 12,47 milioane de lei, cel al Secretariatului General al Guvernului cu 70 de milioane de lei, cel al Ministerului Justiţiei cu 13 milioane de lei, iar al Ministerului de Interne cu 10 milioane de lei.

Bugetele care rămân neschimbate la rectificarea bugetară sunt ale: Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Externe, Consiliului Naţional al Audiovizualului, Avocatului Poporului, Consiliului Concurenţei, Cuţrii Constituţionale, Camerei Deputaţilor, SPP, CSM, Consiliului Economic şi Social, Societăţii Române de Televiziune,Institutului Cultural Român,  Inspecţiei Judiciare şi Ministerului Cercetării şi Inovării.

Florin Cîţu: Ministerele au cerut 38 de miliarde de lei

Premierul Florin Cîţu a precizat recent că ministerele au cerut în total 38 de miliarde de lei, adică 4% din PIB şi că alocările vor fi făcute în funcţie de execuţia bugetară. „În funcţie de execuţia bugetară, vedem dacă este nevoie să modificăm ceva la alocarea resurelor în buget, pentru a menţine deficitul bugetar la ţinta de 7.16%. Acesta este singurul rol al rectificării bugetare”, a spus Câţu precizând că în trimiestrul doi cheltuielile bugetare au fost sub nivelul programat în cazul majorităţii titlurilor de cheltuieli şi în special în cazul cheltuielilor de capital şi a celor cu proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile.

„Este foarte clar că nu există elemente care să ducă la creşterea deficitului bugetar, iar resursele alocate în buget, la începutul anului, sunt suficiente, având în vedere ritmul cheltielilor lunare din prima jumătate a anului.  Bineînţeles, există şi elemente noi pe care trebuie să le luam în calcul la această rectifcare. Asa că bugetele unor ministere vor beneficia de resurse suplimentare, dar în limita deficitului bugetar asumat, de 7.16% (sau mai mic)”, a declarat Florin Cîţu.

Ministerul Transporturilor ceruse 2,9 miliarde de lei la rectificarea bugetară, iar cel al Agriculturii peste 2 miliarde. Şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a solicitat Ministerului Finanţelor să aloce fonduri suplimentare la rectificarea bugetară, pentru a finanţa anul acesta, în plus faţă de anul trecut, un număr de peste 6.000 de rezidenţi în învăţământul superior medical.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile