Guvernul vrea să amâne cu şase luni liberalizarea preţurilor gazelor. CE recomandă respectarea graficului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul vrea să amâne, cu şase luni, calendarul de liberalizare a preţurilor gazelor naturale, dar comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, a recomandat respectarea actualului grafic pentru dereglementare.

Departamentul pentru Energie i-a transmis lui Oettinger, în luna mai, o scrisoare în care a anunţat intenţia Guvernului, recomandarea oficialului european fiind însă păstrarea calendarului.

"Comisarul a subliniat faptul că impactul preţului energiei asupra competitivităţii industriei europene reprezintă o problemă de interes pentru Comisie. Comisarul a arătat că preţul gazelor de pe piaţa locală trebuie privit în perspectivă, raportat la preţurile de pe piaţa UE, menţionând că în anul 2011, preţul reglementat pentru consumatorii industriali din România era cel mai mic din Uniune.

Răspunsul oficialului european include recomandarea de a respecta calendarul de liberalizare, atrăgând atenţia asupra faptului că, potrivit legislaţiei în vigoare, ANRE este instituţia abilitată să ia decizii privind preţul gazului din producţie locală şi a calendarului de liberalizare a preţurilor", se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.

Industria pierde din competitivitate

Industriile chimică şi siderurgică s-a plâns tot mai mult în ultima vreme în privinţa calendarului liberalizării pentru gaze. ArcelorMittal avertiza recent că toată industria grea va avea de suferit din cauza măsurii. Concomitent, sindicaliştii din industriile chimică şi petrochimică au ameninţat cu proteste. Cele mai afectate companii din acest domeniu ar fi InterAgro şi Azomureş. Liberalizarea pentru industrie ar trebui terminată la finele anului viitor.

Premierul Victor Ponta anunţa la şedinţa de Guvern de azi că, în ultimii şapte ani, preţul la gazele naturale în Statele Unite ale Americii, pentru industrie, a scăzut cu 66%.

Varujan Vosganian, ministrul Economiei, a criticat recent măsura liberalizării preţurilor la gaze şi electricitate, care a fost agreată fără a se realiza un studiu de impact asupra industriei. „O piaţă care nu se modernizează tehnologic nu se poate moderniza, înseamnă masacru în masă, înseamnă Cruciada Copiilor“, a mai spus ministrul, la Bucharest Forum/Energy.

FMI îi dă înainte cu planul iniţial

În data de 4 iunie, Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI în România, publica, alături de economistul John Ralyea, o analiză în ziarul "Adevărul" în care oficialii justificau măsura liberalizării preţului la gaze naturale şi energie electrică. Ca o concluzie, cei doi scriau că încurajează Guvernul "să continue eforturile de restructurare a sectorului energetic promiţător al României, rezistând tentaţiilor de a reveni la subvenţionarea risipitoare sau la protecţia din partea statului a producătorilor ineficienţi".

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate