Guvernul vrea management profesionist la încă 145 de companii de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar 35 din 180 de companii de stat au management profesionist, astfel că Guvernul forţează autorităţile să demareze procedurile de selecţie şi pentru restul de 145   FOTO Gov.ro

Guvernul forţează autorităţile publice locale şi centrale să aducă echipe profesioniste de manageri la încă 145 de societăţi cu capital majoritar sau integral de stat, după ce a constatat că doar 35 din 180 de entităţi asupra cărora se aplică OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă se supun în acest moment regulilor.

Executivul a aprobat, astfel, prin Hotărâre, în şedinţa de miercuri normele metodologice de aplicare ale OUG 109/2011, iar autorităţile publice tutelare trebuie să declanşeze, în 50 de zile de la intrarea în vigoare a normelor, procedura de selecţie în cazul companiilor de stat care nu se supun încă acestor reguli.

„Aplicarea noii legislaţii are scopul să contribuie la îmbunătăţirea calităţii guvernanţei corporative, prin creşterea nivelului de profesionalism şi performanţă a managementului în întreprinderile publice şi asigurarea unei performanţe financiare şi operaţionale a acestora. Facem precizarea că 180 de întreprinderi publice  de stat intră sub incidenţa regulilor guvernanţei corporative, însă doar 35 se supun în prezent acestora“, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Normele stabilesc criteriile de selecţie, de întocmire a listei scurte de până la cinci candidaţi pentru fiecare post de administrator, a clasamentului acestora, a procedurii privind numirile finale, indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari şi a componentei variabile a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, de supraveghere.

De asemenea, sunt stabilite regulile generale pentru redactarea scrisorii de aşteptare şi a declaraţiei de intenţie, precum şi elementele ce trebuie cuprinse în contractele de mandat încheiate de autorităţile publice tutelare cu administratorii companiilor de stat.

Ministerul Finanţelor Publice şi ministerele de resort vor publica ghiduri în care vor prezenta bunele practici în domeniul guvernanţei corporative.

Normele pentru stabilirea criteriilor de selecţie prevăd data declanşării procedurii de selecţie a noilor organe de administrare a întreprinderilor publice, responsabilităţile pentru iniţierea şi organizarea procedurii de selecţie, atribuţiile comisiei de selecţie înfiinţată de autoritatea publică tutelară, cerinţele minime care trebuie îndeplinite de fiecare administrator cu scopul de a constitui profilul personalizat al fiecărui membru al consiliului de administraţie şi al consiliului ca organ colectiv de conducere.

În cazul în care statul este acţionar majoritar, prin autoritatea publică tutelară poate face propuneri către adunarea generală a acţionarilor pentru numirea administratorilor, cu respectarea principiilor de drept societar şi al drepturilor acţionarilor minoritari.

De asemenea, este reglementat cadrul general de stabilire a obiectivelor relevante pentru întreprinderilor publice şi responsabilitatea autorităţii publice tutelare, reglementări privind măsurarea performanţei, clasificarea indicatorilor de performanţă şi reglementarea posibiltăţii pentru autorităţile publice tutelare de a stabili indicatori suplimentari.

Hotărârea stabileşte, totodată, metodologia de stabilire a indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari, a componentei variabile a remuneraţiei, inclusiv principiile generale pentru stabilirea politicilor de remunerare a administratorilor. 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €