Guvernul virează banii pentru fotovoltaice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractul de finanţare aferent Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice va fi semnat luni, 26 august, în prezenţa vicepremierului Vasile Daniel Suciu şi a ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu.

„Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, va susţine luni, 26 august 2019, la ora 12.00, o conferinţă de presă alături de viceprim-ministrul Graţiela Gavrilescu, ministrul mediului.

Evenimentul are ca temă semnarea contractului de finanţare aferent Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice, în valoare 536 milioane lei (din Programul Operaţional Regional 2014-2020)”, se arată într-un comunicat remis presei.

Guvernul a suplimentat, în şedinţa din 8 august, bugetul Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice cu 536 milioane lei.

Suma este asigurată din Programul Operaţional Regional (POR), pentru cele 7 regiuni de dezvoltare ale României, mai puţin Bucureşti-Ilfov (această regiune nefiind eligibilă prin POR).

Această sumă se adaugă la valoarea de 120 milioane lei, disponibilă deja în bugetul AFM pentru regiunea  Bucureşti-Ilfov, totalizând un buget de 656 milioane lei pentru programul care vizează instalarea de sisteme fotovoltaice la gospodării individuale, pentru producţia de energie electrică şi termică din surse 100% ecologice.

„Suntem pregătiţi să lansăm cel mai ambiţios program de mediu din ultimii ani. Prin intermediul acestuia, aproximativ 30.000 de gospodării din România vor putea să îşi reducă costurile cu factura la energie şi chiar să devină prosumatori, deoarece orice cantitate de energie produsă şi neutilizată va fi automat livrată în reţea, valoarea acesteia urmând să fie scăzută din costul total al facturii”, a precizat ministrul Graţiela Gavrilescu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare