Guvernul tranşează temporar problema angajaţilor din IT. Ordonanţa ar putea fi discutată în şedinţa de azi a Executivului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariile angajaţilor din IT, a persoanelor cu dizabilităţi şi a celor din cercetare-dezvoltare nu vor scădea cu 7% în acest an, deoarece Guvernul a găsit o soluţie temporară pentru haosul provocat acestora de revoluţia fiscală. Angajatorul va reţine la sursă doar parţial contribuţii, urmând ca statul să compenseze de la buget diferenţa.

Angajaţii vizaţi sunt cei din sectoarele IT şi cercetare-dezvoltare, persoanele cu handicap şi zilierii care, fiind scutiţi de la plata impozitului pe venit, nu pot beneficia, după transferul contribuţiilor, de efectele reducerii cotei de impozit pe venit la 10%.

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat că Guvernul renunţă astfel la ideea iniţială a unei scheme de ajutor de stat. Astfel, Guvernul va plăti de la bugetul de stat contribuţiile datorate de patru categorii de angajaţi afectaţi de modificările aduse Codului fiscal, dar numai dacă angajatorul acestora majorează venitul salarial brut cu cel puţin 20% faţă de nivelul din luna decembrie 2017, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice. Ministrul Muncii Olguţa Vasilescu spunea că acesta va fi adoptat în „proxima şedinţă de Guvern”, care este de aşteptat să aibă loc astăzi.

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici explică mecanismul: „Angajatorii reţin la sursă, dar să spunem parţial. Angajatorul declară ca obligaţie de plată, în Formularul 112, doar suma reţinută efectiv de la angajat. Diferenţa de CASS datorat de angajat este calculată de angajator şi evidenţiată distinct, în acel Formular 112, ca sumă dedusă, iar suma aceasta dedusă, diferenţa între ce transferă angajatorul către angajat şi cât ar trebui să primească el, ca să nu aibă diferenţă faţă de decembrie 2017, este suportată de către bugetul de stat, fiind transferat în mod automat la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate”.

El a spus: „O parte din cheltuielile angajatorilor cu contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS) vor fi suportate de la bugetul de stat. Angajatorii care măresc cu cel puţin 20% salariile brute ale acestor angajaţi vor reţine la sursă şi vor evidenţia în Formularul 112 cheltuielile cu CASS şi nu vor mai avea de îndeplinit altfel de proceduri”.

Însă această măsură este doar temporară, proiectul urmând să aibă aplicabilitate de numai un an.         

Mai multe pentru tine:
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget