Guvernul ia în calcul creşterea redevenţelor la petrol şi gaze sau suprataxarea companiilor de gaze şi electricitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul ia în calcul creşterea redevenţelor la petrol şi gaze sau suprataxarea companiilor din sectorul gazelor şi energiei electrice, pe măsură ce preţurile reglementate vor fi eliminate, au declarat surse guvernamentale pentru Mediafax.

"Există în Guvern discuţii privind nivelul redevenţelor la petrol şi gaze. Acestea ar putea fi majorate mai devreme de 2014, odată cu procesul de liberalizare a preţurilor energiei electrice şi gazelor naturale. O altă variantă este suprataxarea companiilor de gaze şi energie, pentru că vor fi nişte profituri pentru care trebuie să facă nimic", au afirmat sursele.

Autorităţile române s-au angajat în negocierile cu FMI să elaboreze până la finele lunii aprilie un calendar privind eliminarea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale.

Până atunci, autorităţile intenţionează să se consulte cu companiile relevante de pe piaţă pentru a pregăti un pachet privind taxele, redevenţele şi reglementările în sectorul de petrol şi gaze, se arată în ultima scrisoare de intenţie convenită de Guvern cu FMI.

În ultimii trei ani, statul a încasat redevenţe anuale de peste un miliard de lei pe an pentru toate tipurile de resurse exploatate pentru care se plăteşte această taxă.
Astfel, în 2009 la bugetul de stat au intrat 1,03 miliarde de lei reprezentând redevenţe, încasările din 2010 fiind apropiate de această sumă. Anul trecut, redevenţele percepute de ANRM s-au ridicat la 1,37 miliarde de lei, potrivit Ziarului Financiar.

Tarifele plătite de populaţie sunt reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, din considerente de protecţie socială, dar Comisia Europeană şi FMI au cerut Guvernului să liberalizeze piaţa, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.

Un document oficial obţinut de Mediafax relevă că procesul de dereglementare a pieţei de energie electrică va începe pentru consumatorii casnici în luna iulie, moment în care ponderea din energia electrică furnizată de pe piaţa concurenţială va creşte la 10%.

Pentru consumatori casnici tarifele reglementate vor fi eliminate în zece etape, până în decembrie 2017.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie