Guvernul a eşalonat pe şapte ani datoriile TVR, CFR Marfă şi CFR SA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Societatea Română de Televiziune trece în această perioadă printr-un amplu proces de restructurare.  FOTO Mediafax

Executivul a aprobat un memorandum prin care datoriile fiscale ale contribuabililor care au de plătit peste 300 de milioane de lei la bugetul de stat vor fi eşalonate pe o perioadă de şapte ani. în această situaţie se află Societatea Română de Televiziune, CFR Marfă şi CFR SA.

„Guvernul a aprobat memorandumul prezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin care se propune modificarea şi completarea OUG 29/2011 în sensul introducerii unei excepţii în ceea ce priveşte perioada de eşalonare, astfel încât să poată beneficia de eşalonarea la plata a datoriilor fiscale, pe o perioadă de şapte ani, contribuabilii care au datorii fiscale mai mari de 300 milioane lei", a spus Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului. 

Memorandumul propune extinderea excepţiei privind constituirea garanţiilor aplicabile instituţiilor publice şi la autorităţile administrative autonome.

Zaharescu a precizat că, din datele ANAF, există trei contribuabili care înregistrează datorii mai mari de 300 de milioane de lei: Societatea Română de Televiziune (SRTv), Societatea Naţională de Transport Feroviar CFR Marfă şi Compania Naţionala de Căi Ferate CFR S.A.

CFR Marfă va primi de la Ministerul Finanţelor 770 de milioane de lei, adică în jur de 170 de milioane de euro, pentru plata datoriilor către furnizorii de energie electrică, potrivit unui proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Transporturilor.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani