Guvernul a aprobat un ajutor de stat de 43 de milioane de euro pentru compania naţională de transport feroviar CFR Călători SA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

Guvernul României a aprobat, sâmbătă, acordarea unui ajutor de stat în cuantum de 43 de milioane de euro pentru compania naţională de transport feroviar CFR Călători SA, suma fiind alocată pentru a compensa pierderile suferite de companie în perioada crizei sanitare provocată de pandemia de COVID-19.

Anunţul privind acordarea ajutorului de stat a fost făcut sâmbătă după amiază de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. 

Acesta a precizat că prin Ordonanţa de Urgenţă se instituie cadrul legal de acordare un ajutor de stat către CFR Călători SA , în cuantum de 43 de milioane de euro, „pentru a compensa pierderile suferite din cauza pandemiei COVID-19”.

Ajutorul de stat care va fi acordat este de 210,346 milioane lei (reprezentând echivalentul a 43,63 milioane euro) şi va fi utilizat pentru compensarea pierderilor rezultate  din activitatea de exploatare, estimat pentru perioada 16.03.2020 - 31.12.2020, astfel cum a fost autorizat prin Decizia C(2022) 759 final. 

Plata ajutorului de stat se va efectua până la 30.06.2022. Suma necesară plăţii ajutorului de stat individual este prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, aprobat prin Legea 317/2021.

„Măsura, autorizată de Comisia Europeană, de acordarea unui ajutor de stat Societăţii Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. pentru acoperirea pierderilor generate de măsurile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, pentru perioada 16.03.2020-31.12.2020, va asigura funcţionarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” – S.A., cu menţinerea standardelor de securitate şi siguranţă în vigoare, în condiţiile unui program de operare afectat de pandemie”, informează Guvernul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă