Guvernul a aprobat un ajutor de stat de 43 de milioane de euro pentru compania naţională de transport feroviar CFR Călători SA
0Guvernul României a aprobat, sâmbătă, acordarea unui ajutor de stat în cuantum de 43 de milioane de euro pentru compania naţională de transport feroviar CFR Călători SA, suma fiind alocată pentru a compensa pierderile suferite de companie în perioada crizei sanitare provocată de pandemia de COVID-19.
Anunţul privind acordarea ajutorului de stat a fost făcut sâmbătă după amiază de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Acesta a precizat că prin Ordonanţa de Urgenţă se instituie cadrul legal de acordare un ajutor de stat către CFR Călători SA , în cuantum de 43 de milioane de euro, „pentru a compensa pierderile suferite din cauza pandemiei COVID-19”.
Ajutorul de stat care va fi acordat este de 210,346 milioane lei (reprezentând echivalentul a 43,63 milioane euro) şi va fi utilizat pentru compensarea pierderilor rezultate din activitatea de exploatare, estimat pentru perioada 16.03.2020 - 31.12.2020, astfel cum a fost autorizat prin Decizia C(2022) 759 final.
Plata ajutorului de stat se va efectua până la 30.06.2022. Suma necesară plăţii ajutorului de stat individual este prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, aprobat prin Legea 317/2021.
„Măsura, autorizată de Comisia Europeană, de acordarea unui ajutor de stat Societăţii Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. pentru acoperirea pierderilor generate de măsurile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, pentru perioada 16.03.2020-31.12.2020, va asigura funcţionarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” – S.A., cu menţinerea standardelor de securitate şi siguranţă în vigoare, în condiţiile unui program de operare afectat de pandemie”, informează Guvernul.