Guterres a cerut să se renunţe la discriminarea din sistemul financiar global. Secretarul general ONU nu a precizat ce măsuri ar trebui luate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock

Sistemul financiar mondial trebuie reformat în aşa fel încât să scape de discriminări, din cauza căreia resursele merg în primul rând către ţările bogate, a declarat luni secretarul general al ONU, António Guterres, vorbind la discuţia virtuală „Agenda Davos”.

"Trebuie să reformăm sistemul financiar într-un mod în care să funcţioneze pentru toate ţările, fără nicio discriminare", a spus el. Redresarea se petrece în ţările dezvoltate. Ţările cu venituri mici sunt într-o poziţie foarte dezavantajată. Au cea mai scăzută creştere economică din o generaţie şi, în acelaşi timp, cu bugetele lor mici, au nevoie să iasă cumva din gaura în care se află” .

Guterres a adăugat că fiecare parte a lumii se confruntă cu o inflaţie record, costuri în creştere ale împrumuturilor, ale preţurilor la energie şi ale preţurilor la alimente. „Aceşti factori blochează redresarea şi distrug speranţa de creştere, făcând şi mai dificil pentru guvernele naţionale să investească în sistemele durabile şi fiabile de care oamenii au nevoie”, a spus el.
Secretarul general al ONU nu a precizat ce măsuri specifice ar trebui luate pentru reformarea sistemului financiar.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG