Grupul italian Edison a câştigat procesul cu Gazprom în privinţa contractelor de gaze naturale. Gigantul rus trebuie să plătească despăgubiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Despăgubirile nu vor afecta Gazprom, având în vedere că Edison cumpăra anual doar 2 miliarde de metri cubi de gaze, însă vor complica negocierile cu ceilalţi clienţi europeni

Grupul italian de utilităţi Edison, controlat de către compania franceză de stat Electricite de France (EdF) a câştigat procesul declanşat împotriva Gazprom la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Stockholm, urmând să primească despăgubiri retroactive pentru modul în care au fost întocmite contractele, scrie agenţia rusă Interfax.

Edison va primi 35% din sumele cerute iniţial în instanţă, potrivit sursei citate, fără a da mai multe detalii despre pretenţiile iniţiale.

Edison importă anual circa 2 miliarde de metri cubi de gaze naturale pentru Italia. Acesta este cel de-al doilea proces între Edison şi Promgas – subsidiara Gazprom dată în judecată.

Bruno Lescoeur, directorul executiv al Edison, a declarat în presa rusă că Gazprom a fost de acord să scadă preţul gazelor vândute companiei sale, având în vedere preţurile din Italia au scăzut pe piaţa gazelor.

Edison a iniţiat discuţii privind renegocierea preţurilor în 2008, dar acestea nu au dus la rezultate palpabile, aşa că societatea a dat în judecată Gazprom în 2010. Cele două părţi au ajuns la consens în august 2011.

Contractul incriminat de italieni este pe termen lung, fiind valabil până în 2022.

„Cumpărătorii nu semnează contracte pe termen lung pentru a pierde bani“, declara anul trecut Pierre Vergerio, directorul operaţional al Edison.

Edison a mai dat în judecată anterior şi gigantul petrolier italian Eni şi a mai obţinut, tot prin arbitraj internaţional, preţuri mai mici de la compania petrolieră Sonatrach – controlată de către statul algerian – dar şi cu furnizorii din Qatar şi Libia. Edison este controlată în proporţie de 99,47% de către Electricite de France.

La rândul său, gigantul rus Gazprom a pierdut un proces cu grupul german RWE, în vreme ce şi alte companii europene au recurs la această soluţie, precum E.ON.

Despăgubirile nu vor afecta prea mult grupul rus, dar vor complica negocierile acestuia cu restul clienţilor europeni. Gazprom leagă preţul gazelor de cel al petrolului, iar cotaţiile ţiţeiului au stat la niveluri ridicate în ultimii cinci ani, deşi cererea europeană de gaze a scăzut puternic. Concomitent, în ultimele luni preţul "aurului negru" a scăzut de la un nivel de circa 110 dolari pe baril la aproximativ 80 de dolari pe baril.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/sanctiuni-rusia-4" target="_blank">View the story "sanctiuni rusia" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”