Grupul american de utilităţi publice TXU, cumpărat cu suma-record de 44 miliarde $

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oferta a fost înaintată de un consorţiu format din fonduri de investiţii şi grupuri bancare Compania americană de utilităţi TXU va fi preluată pentru aproape 44 miliarde de dolari de

Oferta a fost înaintată de un consorţiu format din fonduri de investiţii şi grupuri bancare

Compania americană de utilităţi TXU va fi preluată pentru aproape 44 miliarde de dolari de şase companii, printre care Kohlberg, Kravis, Roberts&Co şi Texas Pacific Group, în cea mai mare achiziţie efectuată vreodată de fonduri de investiţii.

De mulţi ani, fondurile de investiţii au încercat să pătrundă pe piaţa utilităţilor doar pentru a se lovi de refuzuri din partea revizorilor vigilenţi, grupurile de consumatori, dar şi din partea ecologiştilor. Asta pentru că aceste companii erau văzute ca proprietari temporari care sunt conduşi doar de obţinerea unui profit cât mai mare şi nepăsători la nevoile consumatorilor, dar şi dorinţele acţionarilor. Acum, în ceea ce pare cea mai mare achiziţie din istorie, un grup de investiţii pare să fi găsit codul de acces. Şase firme, printre care Kohlberg, Kravis, Roberts&Co (KKR), Texas Pacific Group şi banca Goldman Sachs Group, au semnat o înţelegere pentru achiziţionarea grupului american de utilităţi TXU.

Companiile au oferit aproape 32 miliarde de dolari, la care se adaugă încă 12 miliarde de dolari pentru ştergerea datoriilor TXU. Consiliul director al companiei cu sediul central în statul Texas, a votat pentru vânzarea TXU şi recomandă acţionarilor să aprobe înţelegerea. Această tranzacţie depăşeşte precedentul record înregistrat de o operaţiune realizată de fonduri de investiţii, achiziţia companiei imobiliare Equity Office Properties Trust de către Blackstone pentru suma de 39 miliarde de dolari, dintre care 16 miliarde au reprezentat datoria.

Fondurile de investiţii au convenit să plătească un preţ cuprins între 69 de dolari şi 70 de dolari pentru o acţiune a TXU. Ceea ce înseamnă că suma pe care urmează să o plătească este cu 15%-17% mai mare decât cotaţia acţiunilor TXU, de 60,02 dolari. Oferta de 70 de dolari pe acţiune ar fi evaluat compania la aproximativ 32,1 miliarde de dolari. În cele din urmă s-a decis ca acţionarii TXU să primească 69,25 de dolari pe acţiune. Valoarea tranzacţiei se plasează peste preţul de 25,1 miliarde de dolari plătit de KKR pentru preluarea companiei RJR Nabisco, în anul 1988, scrie "The Wall Street Journal".

Achiziţiile fondurilor de investiţii se ridică la 600 miliarde de dolari

Achiziţiile unor companii de fondurile de investiţii, care au trezit îngrijorări din ce în ce mai mari în rândul salariaţilor companiilor vizate din Europa, dar şi în rândul autorităţilor de reglementare financiară, au atins în 2006 un record mondial absolut. Suma tranzacţiilor de acest tip a depăşit nivelul de 600 miliarde dolari, ceea ce reprezintă o creştere cu 70% faţă de anul 2005, când achiziţiile făcute de fondurile de investiţii au ajuns la doar 350 miliarde dolari, reiese din datele oferite de compania Dealogic. KKR este unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume.

Compania TXU a fost implicată în ultima perioadă într-un conflict cu activiştii pentru protecţia mediului care au încercat să împiedice grupul de utilităţi să-şi dubleze numărul centralelor energetice în Texas pentru că acestea funcţionează pe bază de cărbune.

Cei care se opun extinderii capacităţii de producţie a TXU afirmă că noile unităţi ar putea duce la mărirea semnificativă a emisiilor de poluante. Cumpărătorii au promis că vor construi doar trei dintre cele 11 centrale energetice care urmau să fie ridicate şi au de gând să cadă la pace cu consumatorii prin reducerea preţului pentru utilităţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța