Grindeanu vrea ca o parte din vagoanele CFR Marfă să fie achiziționate de la fabrica din Caracal

0
Publicat:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, miercuri, că fabrica de vagoane din Caracal reprezintă un model de succes pentru investițiile cu capital extern în economia românească. Potrivit oficialului, pe parcursul a 50 de ani, fabrica a realizat și a exportat în Franța, Cehia, Slovacia, Germania și Ungaria, peste 70.000 de vagoane de marfă.

În 1973 s-a început primul vagon de marfă la fabrica din Caracal, Foto: Facebook Sorin Grindeanu

Îmi doresc ca, în anii următori, o mare parte dintre vagoanele Companiei Naționale Feroviare de transport marfă să fie achiziționate din producția acestei fabrici. Astfel de unități de producție reprezintă un exemplu de investiție pe care ni-l dorim multiplicat în economia României.”, a precizat ministrul Transporturilor.

Acesta a amintit că, în urmă cu șase ani, fabrica a fost cumpărată integral de o corporație americană, unul dintre cei mai importanți producători internaționali de vagoane și boghiuri de marfă, cu facilități de producție în Polonia, România și Turcia.

Astfel a fost modernizată această capacitate românească de producție, care, pe parcursul a 50 de ani, a fabricat și a exportat în Franța, Cehia, Slovacia, Germania și Ungaria, peste 70.000 de vagoane de marfă.”, a subliniat Grindeanu.

Ministrul a mai arătat că , în prezent, fabrica de la Caracal este una dintre cele mai mari fabrici de vagoane de marfă din lume, iar produsele acesteia sunt exportate în toată Uniunea Europeană și în Marea Britanie.

Foarte important este impactul pozitiv pentru economia locală. Peste 2.000 de muncitori români lucrează pentru realizarea de vagoane intermodale, vagoane-cisternă, vagoane pentru transport oțel, vagoane pentru transport auto, vagoane acoperite, vagoane buncăr, boghiuri.”, a adăugat șeful din Transporturi.

Miercuri (19 aprilie a.c.) la Caracal se sărbătoreşte împlinirea a 50 de ani de la producerea primului vagon de marfă în Fabrica de vagoane Caracal.

Din 1973 când s-a început primul vagon de marfă şi până în 1990 pe poarta fabricii din Caracal au ieşit 75.000 de vagoane marfă din care peste 50 000 au luat drumul exportului . De-a lungul timpului uzina caracaleană a vândut vagoane în URSS, Franţa, Germania, Eleveţia, Iran, Marea Britanie, devenind una dintre cele mai respectate companii de profil din tară şi nu numai.

Fabrica Astrail Rail de la Caracal este una dintre cele mai mari fabrici de vagoane de marfă din lume, cu o suprafață acoperită de 114.000 de metri pătrați.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!