GFR are certificarea de „documentaţie validă“ depusă la Consiliul Concurenţei pentru preluarea CFR Marfă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grup Feroviar Român (GFR) a obţinut luni o certificare prin care se atestă că documentaţia depusă în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă este „validă“, au afirmat, pentru „Adevărul“, surse din cadrul negocierilor dintre părţi. La sfârşitul săptămânii trecute, conducerea Consiliului Concurenţei anunţase că documentaţia GFR era incompletă.

Echipele de avocaţi au completat informaţiile cerute, iar Consiliul Concurenţei a emis o notă prin care atestă ca „valide“ documentele depuse de GFR, ne-au spus sursele noastre.

2 octombrie, ziua cea mare

Potrivit prevederilor legale, Gruia Stoica trebuie să deschidă pe 2 octombrie un cont escrow în care, până la data de 4 octombrie, trebuie să depună 10% din valoarea tranzacţiei, respectiv 20 de milioane de euro. Ulterior, până pe 15 octombrie, trebuie să plătească restul banilor, respectiv 170 de milioane de euro, urmând ca alte 10 milioane de euro să fie garanţia depusă iniţial pentru participarea la licitaţie.
Pe de altă parte, Gruia Stoica a afirmat de mai multe ori că nu va plăti până când nu va primi aviz din partea Consiliului Concurenţei, pentru a nu rămâne cu banii blocaţi timp de cinci luni.

Săptămâna trecută, Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, a declarat că Guvernul „va analiza“ dacă să acorde o amânare pentru Gruia Stoica. Anterior, premierul Victor Ponta declara că dacă tranzacţia nu se va finaliza până la jumătatea lunii octombrie, atunci Guvernul va numi un manager privat, iar procedura de privatizare se va relua.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul