Gerea solicită Comisiei Europene ca proiectele de energie nucleară să fie finanţate din fonduri europene. Alte şapte state cer acelaşi lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nuclearelectrica produce 18% din necesarul de energie al României cu două reactoare nucleare. Unităţile 3 şi 4 ar costa 6,5 miliarde de euro şi necesită subvenţii de la buget

Andrei Gerea, ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, a trimis o scrisoare Comisiei Europene (CE) în care cere Executivului comunitar să caute mecanisme de finanţare din bani europeni a proiectelor de producţie a energiei nucleare.

Misiva a fost trimisă din calitatea de preşedinte al grupului statelor membre pro-nucleare, fiind semnată şi de reprezentanţii Franţei, Cehiei, Lituaniei, Poloniei, Slovaciei, Marii Britanii, state care deţin reactoare nucleare. Scrisoarea a fost trimisă vicepreşedintelui Maros Sefcovic şi comisarului european Arias Canete, responsabil pentru Energie.

Potrivit ministerului Energiei, se solicită „asumarea angajamentului Comisiei pentru identificarea mecanismelor de finanţare la nivel european a marilor proiecte de infrastructură aplicabile inclusiv în domeniul nuclear“.

„Poiectele nucleare trebuie să găsească sprijin şi finanţare UE, pentru că ele nu pot lipsi dintre sursele principale de energie. Noi ne dorim să exploatăm această resursă concomitent cu continuarea eforturilor de creştere a gradului de siguranţă prin cercetare şi inovare în domeniu“, a spus Gerea, citat în comunicat.

Comunicatul precizează că şi Ungaria i-a trimis lui Sefcovic o scrisoare prin care se alătură grupului statelor care susţin energia nucleară şi îsi exprimă adeziunea faţă de propuneile lui Gerea.

„Din punctul nostru de vedere, energia produsă în centralele nucleare are un rol serios în asigurarea securităţii energetice, nu doar pentru statele care susţin această tehnologie, ci şi pentru Uniunea Europeană ca întreg. Acesta este mesajul principal pe care vrem să îl transmitem“, a mai spus Gerea.

Vin chinezii, dar vor ajutoare de la buget

România încearcă de aproape 10 ani să demareze lucrările la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, proiect care a fost demarat încă de pe vremea lui Ceauşescu. Investiţia este, însă, foarte costisitoare, fiind estimată la 6,5 miliarde de euro.

Compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei din Cernavodă, a rămas fără investitori în 2010, când s-au retras patru dintre cele şase companii atrase în proiect. La finele lui 2013 s-au retras şi Enel şi ArcelorMittal, ultimii doi „mohicani“ rămaşi în cursă.

Nuclearelectrica a desemnat anul trecut compania China General Nuclear Power Corp drept câştigător al licitaţiei pentru găsirea investitorului la reactoarele 3 şi 4, însă proiectul financiar necesită garanţii de stat sau vaste subvenţii de la buget, în condiţiile în care investiţia este nesustenabilă la actualele niveluri ale preţului la energie de pe bursa de specialitate OPCOM.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/nuclearelectrica" target="_blank">View the story "nuclearelectrica" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate