George Soros a investit 2 miliarde de dolari în maşini electrice, vrând să rivalizeze cu Tesla

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miliardarul George Soros a cumpărat, printr-un fond de investiţii, acţiuni de 2 miliarde de dolari la o companie americană care vrea să rivalizeze cu Tesla, dar care nu a vândut nici 1.000 de vehicule în 2021, scrie Reuters.

Soros Fund Management a achiziţionat 19.835.761 de acţiuni la producătorul de camionete electrice Rivian Automotive, în trimestrul încheiat pe 31 decembrie 2021, conform declaraţiilor depuse la autoritatea de reglementare a bursei americane (SEC), studiate de Reuters, citată de News.ro.

Cele 19.835.761 de acţiuni, în valoare de aproximativ 2 miliarde de dolari la acea vreme, fac din Soros Fund Management printre cei mai importanţi investitori într-o companie care nu scosese pe piaţă încă niciun vehicul de serie până atunci.

Rivian, care este deţinută în proporţie de 20% de Amazon.com, ar urma să ofere colosului de comerţ electronic peste 100.000 de vehicule electrice.

Compania, cu sediul în Irvine, California, a declarat în decembrie 2021 că se aşteaptă ca producţia să fie mai mică ”cu câteva sute de vehicule” faţă de ţinta de 1.200 pentru 2021, din cauza constrângerilor lanţului de aprovizionare, evidenţiind dificultăţile de creştere a producţiei pentru a concura liderul vehiculelor electrice Tesla.

În noiembrie 2021, Rivian s-a listat pe brusa Nasdaq, ajungând rapid la o valoare de piaţă de circa 90 de miliarde de dolari. În condiţiile în care nu a scos pe piaţă nicio maşină la acea vreme, startup-ul avea deja o valoare, pe hârtie, peste a unor producători auto tradiţionali ca Ford (80 de miliarde de dolari, valoare de piaţă) sau General Motors (85 de miliarde de dolari). Interesant este şi faptul că Ford este investitor în Rivian, cu un pachet de circa 12% înainte de IPO.

Acţiunile Rivian au scăzut vineri cu 9%, iar în ultimul an cu 43%. Preţul acţiunilor este mai mic cu 67% faţă de maximul de 179,46 dolari pe unitate atins pe 16 noiembrie, la mai puţin de o săptămână după ce a strâns 12 miliarde de dolari în cel mai mare debut al acţiunilor unei companii în 2021.

Rivian a fost fondată în anul 2009, de Robert Scaringe, care ocupă şi funcţia de CEO. Compania are sediul central la  Irvine, statul american California. Principala sa uzină este în oraşul Normal, statul Illinois.

În anul 2021, Rivian a produs 1,015 maşini şi a livrat către clienţi 920 de unităţi, conform unui raport citat de InsideEVs.com.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată