Gazprom Neft, prezentă în România, a anunţat un profit net de 3 miliarde de dolari în primele nouă luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul rus de ţiţei Gazprom Neft, braţul petrolier al gigantului Gazprom, a raportat un profit net de 3 miliarde de dolari în primele nouă luni din acest an, în urcare cu 3,2% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, dar creşterea sa a fost frânată de rubla slabă, scrie Reuters.

Producţia de hidrocarburi a companiei a crescut cu 5,7% în primele nouă luni faţă de acelaşi interval din 2013, în principal datorită creşterii participaţiilor în companiile SeverEnergia şi Nortgaz.

Gigantul rus a consemnat o pierdere financiară de 313 milioane de dolari din cauza deprecierii rublei, ca urmare a reevaluării portofoliului său extern de credite în monedă străină.

Rubla s-a depreciat cu aproape 30% de la începutul anului, din cauza sancţiunilor impuse Rusiei de către comunitatea internaţională, ca urmare a anexării Crimeei şi a sprijinului dat de Moscova separatiştilor din zona Doneţk.

Gazprom Neft a fost inclusă pe lista sancţiunilor în luna septembrie, aceasta nemaiputându-se împrumuta în Europa, iar companiile americane au interdicţie la a mai coopera cu Gazprom Neft în domeniul zăcămintelor neconvenţionale.

Gazprom Neft activează şi în România, unde deţine o reţea de aproximativ 15 benzinării. Compania este prezentă prin subsidiara NIS Petrol, achiziţionată în 2008 de la guvernul sârb. Oficialii NIS declarau că vor să cumpere în jur de 100 de benzinării în ţara noastră de la Petrom.

Pe lista sancţiunilor se mai regăseşte gigantul Rosneft – cel mai mare producător rus de ţiţei, care a cerut recent un ajutor de 49 de miliarde de dolari de la guvernul rus, dar şi Transneft – transportatorul de ţiţei prin oleoducte, ambele deţinute de către stat. Concomitent, şi producătorul de gaze naturale Novatek – controlat de către oligarhul Ghenadi Timcenko – se află pe lista represaliilor economice. Novatek a cerut, la rândul său, ajutor de stat.

Banca Centrală a Rusiei a prezis creştere economică zero pentru economia rusă, presupunând că preţul petrolului nu va scădea sub 90 de dolari barilul. Acum se află în jur de 80 de dolari.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online