Gazprom suspendă „pe termen nedefinit” livrările de gaze prin Nord Stream către Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigantul rus de gaze Gazprom a anunţat, vineri, că gazoductul Nord Stream, vital pentru livrările de gaze în Europa, va fi oprit „complet” până la repararea unei turbine, în timp ce acesta urma să reintre în serviciu sâmbătă după o operaţiune de mentenanţă, relatează AFP.

Gigantul rus de gaze Gazprom a anunţat oprirea completă a gazoductului Nord Stream FOTO Arhivă

Într-un comunicat, Gazprom a indicat că a descoperit „scurgeri de ulei” în turbină în cursul acestei operaţiuni de mentenanţă. „Până la repararea turbinei, transportul de gaze prin Nord Stream este complet suspendat”, a indicat grupul.

Rusia urma să-şi reia sâmbătă livrările de gaze prin conducta Nord Stream, după o nouă întrerupere de trei zile care a pus la grea încercare nervii europenilor, angajaţi într-o cursă contra cronometru pentru a evita o criză energetică în această iarnă.

Gazprom a asigurat vineri că a descoperit aceste probleme în cursul unui control tehnic efectuat împreună cu reprezentanţi ai grupului german Siemens, care a fabricat turbina.

Grupul energetic rus informează despre o „scurgere de ulei” la „cabluri conectate la vitezometrele unui rotor”. Pe Telegram, Gazprom a publicat o fotografie care arată cabluri înconjurate de un lichid maroniu.

Mai devreme în cursul zilei, Kremlinul afirmase că funcţionarea gazoductului Nord Stream este „ameninţată” de o penurie de piese de schimb din cauza sancţiunilor care vizează Moscova pentru ofensiva sa în Ucraina.

De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, la sfârşitul lunii februarie, Moscova şi-a redus puternic livrările de gaze spre Europa, ca reacţie la masivele sancţiuni occidentale.

Europenii, foarte dependenţi de gazele ruseşti, acuză Kremlinul că se serveşte de acestea ca de un mijloc de presiune, ceea ce Moscova respinge, evocând probleme tehnice suscitate de sancţiuni şi de întârzieri ale plăţilor.

Rusia afirmă în special că sancţiunile împiedică restituirea unei turbine Siemens, care fusese trimisă în Canada pentru a fi reparată. Germania, unde se află turbina, asigură dimpotrivă că Moscova este cea care blochează returnarea acestei piese-cheie.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta