Gabriel Dumitraşcu, şeful privatizărilor din Departamentul pentru Energie: Divizarea Electrica SA va fi decisă joi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Electrica deţine distribuţia de electricitate în Transilvania şi nordul Munteniei

Divizarea companiei de stat Electrica SA va fi decisă, joi, în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), a declarat miercuri Gabriel Dumitraşcu, directorul Direcţiei de Administrare şi Privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie.

„Mâine este o AGA care să aprobe desprinderea unei firme care să administreze participaţiile la filiale. Ne menţinem termenul de listare, adică în primele zile din iunie. Indiciile şi partea de premarketing ne arată că Electrica este vandabilă şi este interes pentru ea“, a afirmat Dumitraşcu.

El a mai menţionat că intervalul de preţ din oferta pentru listarea companiei va fi stabilit într-o şedinţă de Guvern. 

Conform acordului dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional, statul trebuie să vândă 51% din acţiunile la Electrica SA în luna iunie. Operaţiunea va avea loc pe modelul Romgaz, atât pe bursa de la Bucureşti, cât şi la Londra.

Dumitraşcu spunea la sfârşitul lunii februarie că statul vrea să obţină peste 400 milioane euro din vânzarea Electrica.

Compania este distribuitor de electricitate în Transilvania şi nordul Munteniei.

Guvernul a decis, anul trecut, să divizeze distribuitorul de energie Electrica SA înainte de privatizare, prin separarea unei firme care va prelua toate participaţiile minoritare deţinute la alte companii. Electrica SA a privatizat, în perioada 2004-2008, pachetele majoritare de acţiuni de la cinci filiale de distribuţie şi furnizare a energiei.

Participaţii şi procese

În prezent, Electrica SA este acţionar minoritar la companiile ENEL Energie Muntenia (unde deţine 23,57%), ENEL Distribuţie Muntenia (23,57%), ENEL Distribuţie Banat (24,86%), ENEL Distribuţie Dobrogea (24,90%), ENEL Energie (36,99%), E.ON Moldova Distribuţie (27%), E.ON Energie România (3,78%) şi Electrica Soluziona (49%).

Totodată, Electrica SA are 0,5% din acţiunile Bursei Române de Mărfuri.

Pe de altă parte, Electrica SA a dat în judecată grupurile CEZ (Cehia), E.ON (Germania) şi Enel (Italia), care au privatizat cumulat cinci din cele opt filiale de distribuţie şi furnizare a energiei, cărora le pretinde plata unor penalităţi cuprinse între 1,5 şi 2 miliarde euro pentru neîndeplinirea unor clauze din contractele de privatizare.

Mai puteţi citi:

Un patron şi-a conectat ilegal centrul de colectare a fierului vechi la reţeaua electrică

Sediul unui centru de colectare a fierului vechi din comuna Buzoieşti era conectat ilegal reţeaua de curent electric. Neregula a fost descoperită chiar de către poliţiştii din localitate, în urma unui control de rutină.

Care este legătura dintre educaţie şi energie: numai statele cu populaţii foarte educate ajung să se dezvolte şi să investească peste hotare

România se află în spatele Poloniei, Cehiei sau Ungariei din punct de vedere economic, deoarece acum nu alocă decât 3,2% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru educaţie, în urma statelor din Europa, ceea ce ne va menţine în continuare în spatele acestora, a declarat antreprenorul Bogdan Enoiu, proprietarul McCann Erickson, în cadrul unui forum energetic organizat de către revista Forbes.

Guvernul scoate din nou bani de la buget pentru a acoperi datoriile companiilor de stat. O serie de firme mici vor intra în insolvenţă sau lichidare

Datoriile companiilor feroviare către furnizorii de electricitate şi cele ale CNADNR vor fi plătite parţial, respectiv integral din buget, iar alte companii vor fi trecute în insolvenţă „sau lichidare“, pe această listă fiind deja incluse Intervenţii Feroviare, Romavia şi Servicii Energetice Oltenia, scrie Mediafax, care citează proiectul scrisorii de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI)  ce urmează să fie aprobată de Guvern.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani