Franţa şi Germania reclamă birocraţia excesivă din UE: afectează creşterea economică

0
Publicat:

Franţa şi Germania reclamă birocraţia excesivă din UE, spunând că multiplele reglementări afectează creşterea economică și îngreunează afacerile companiilor, scrie Bloomberg.

Ministrul Finanţelor, Bruno Le Maire, spune că va iniția propuneri împreună cu Robert Habeck

Bruno Le Maire a spus luni că la începutul lunii martie va propune, împreună cu ministrul german al Economiei, Robert Habeck, diminuarea reglementărilor europene care ţin pe locul companiile şi afectează creşterea economică, transmite Bloomberg.

"Suntem într-o cursă economică de 100 de metri, dar avem legat de picior un lanţ cu o bilă. Creşterea economică europeană este afectată de norme, reguli, directive şi reglementări, există o birocraţie excesivă", a declarat luni Bruno Le Maire la o întâlnire cu jurnaliştii.

Oficialul francez a mai spus că aceste reglementări ţin pe loc companiile UE şi nu se aplică firmelor din SUA şi China.

Într-un moment în care Uniunea Europeană traversează o perioadă de creştere economică anemică, guvernul francez a decis să îşi reducă prognoza de creştere pentru acest an şi totodată a anunţat reduceri de cheltuieli în valoare de 10 miliarde de euro, în încercarea de a respecta angajamentele şi a reduce deficitul bugetar. La rândul său, Robert Habeck a spus săptămâna trecută că Germania îşi va revizui, în jos, previziunile.

Le Maire a dat vina, parţial, pe reglementările adoptate la Bruxelles pentru problemele economice ale blocului comunitar, adăugând că el şi cu Robert Habeck vor veni cu o propunere detaliată la şedinţa comună de guvern din data de 5 martie.

Ministrul francez al Finanţelor a reiterat că un alt element crucial, pentru impulsionarea creşterii economice a Europei, este integrarea pieţelor de capital din Europa. Miniştrii europeni de Finanţe urmează să discute acest subiect la reuniunea lor informală care va avea loc în cursul acestei săptămâni la Ghent, Belgia.

Statele UE care au înregistrat un declin al economiei în trimestrul patru din 2023, comparativ cu trimestrul trei din 2023, sunt: Irlanda (minus 0,7%), România, Estonia şi Finlanda (toate cu minus 0,4%), Germania şi Lituania (ambele cu minus 0,3%). Cel mai semnificativ avans a fost în Slovenia (1,1%), Portugalia şi Cipru (ambele cu 0,8%)

De asemenea, în trimestrul patru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, s-a înregistrat un avans de 0,3% în UE şi de 0,1% în zona euro, după o creştere anuală zero în perioada iulie-septembrie 2023.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat