Fostul director tehnic din cadrul CFR SA Traian Preoteasa este noul şef CFR Marfă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea societăţii CFR Marfă a fost preluată, începând de joi, de către fostul director tehnic din cadrul CFR SA Traian Preoteasa.

Decizia a fost luată de Consiliul de Administraţie al companiei după ce fostul director şi-a depus demisia.

”Începând cu data de 21 noiembrie 2019, Consiliul de Administraţie al societăţii l-a numit în funcţia de director general provizoriu pe domnul Traian Preoteasa”, anunţă CFR Marfă, într-un comunicat de presă.

Decizia a fost luată după ce membrii Consiliului de Administraţie au luat act şi au aprobat demisia fostului director general Marinică Voicu.

Traian Preoteasa este inginer, a lucrat de aproape 30 de ani în domeniul feroviar şi a ocupat până în prezent funcţia de director general adjunct Tehnic în cadrul CNCF CFR SA.

”De-a lungul carierei a ocupat pe rând diverse poziţii, de la inginer stagiar în cadrul Reviziei de Vagoane Craiova (1990-1994), la director general al CNCF CFR SA (în perioada 2005-2006), director general adjunct la SNTFC CFR Călători (2005) sau consilier pe probleme feroviare al Ministrului Transporturilor (în perioada 2017-2018)”, precizează CFR Marfă.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul