Fortune Global 500: Grupul chinez care vrea să preia Rompetrol a urcat în clasament de pe poziţia 342 pe 229, cu venituri globale de 41,8 miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul CEFC China Energy, care vrea să preia fostul Rompetrol Group, se clasează pe poziţia 229 în ediţia pe 2016 a topului Fortune Global 500 al celor mai mari companii din lume, avansând 113 poziţii faţă de ediţia anterioară, conglomeratul consemnând venituri de 41,8 miliarde de dolari, în urcare cu 20%, şi un profit net de 605 milioane de dolari, în creştere cu 7,5%.

Grupul are 23.000 de angajaţi la nivel mondial şi active totale în valoare de 14,2 miliarde de dolari, conform topului.

KazMunaiGaz, compania petrolieră de stat din Kazahstan, anunţa la finele lunii aprilie că a ajuns la un acord cu grupul chinez CEFC Energy prin care acesta din urmă va prelua 51% din KMG International, fostul Rompetrol Group. Chinezii plătesc kazahilor 680 de milioane de dolari pe participaţie, KazMunaiGaz urmând să păstreze restul de 49% şi să alimenteze rafinăriile Rompetrol, Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, cu ţiţei.

Tranzacţia este, însă, în dubiu, după ce procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au instituit în data de 9 mai sechestru pe mai multe active ale KMG International, Rompetrol Rafinare (Petromidia) şi Oilfield Exploration Business Solutions (fosta Rompetrol SA), până la concurarea sumei de trei miliarde de lei. Acesta este prejudiciul calcula de către procurori în Dosarul Rompetrol 2, disjuns din Dosarul Rompetrol.

Oficialii grupului kazah au trimis Guvernului o notificare prin anunţă autorităţile de de faptul că se pregăteşte să dea în judecată România la ICSID, tribunalul internaţional de arbitraj de pe lângă Banca Mondială, de la Washington. 

Afaceri variate, focus pe Cehia

CEFC China Energy mai are afaceri în transporturi, infrastructură, imobiliare, hoteluri, logistică, sport,  industria băuturilor sau transporturi. Acţionarul majoritar este Shanghai Energy Fund Investment Ltd, fond deţinut de Ye Jianming, care ocupă şi funcţia de preşedinte al consiliului de directori.

În luna septembrie a anului 2015, CEFC China Energy Company a anunţat o serie de achiziţii surpriză în Cehia. A cumpărat 10% din acţiunile Travel Services, operatorul liniei aeriene Smartwings şi al doilea acţionar la compania naţională Czech Airlines, după Korean Air. Preşedintele CEFC a declarat că doreşte ca în viitorul apropiat să-şi mărească participarea în Travel Services la 39,92%.

CEFC a preluat şi 79,4% din fabrica de bere Pivovary Lobkowicz Group. CEFC a mai anunţat achiziţia a două clădiri de birouri în centrul Praga şi şi-a dublat participarea la J&T Finance Group la 9,99% - companie de investiţii financiare, cu intenţia de a creşte la 30%. Compania chineză a cumpărat şi pachetul majoritar de acţiuni (60%) al Clubului de Fotbal Slavia Praga, unul dintre cele mai vechi din ţară, fiind fondat în 1896. Ultimul titlu de camioană l-a câştigat în 2009.

Parteneri cu Gazprom Neft

În domeniul energetic, CEFC a anunţat anul trecut un parteneriat cu Gazprom Neft pentru exploatarea în comun a unor blocuri petroliere din Estul Siberiei, potrivit publicaţiei de profil Platts.com. Este vorba de blocurile Tympuchikansky, Vakunaysky şi Ignyalinsky, aflate în regiunile Iakuţia şi Irkutsk. Gazprom Neft estimează că acestea au rezerve recuperabile de 212 milioane de tone, în vreme ce CEFC Energy estimează rezervele la 19 milioane de barili.

Grupul construieşte o serie de facilităţi de stocare a hidrocarburilor în portul Yangpu din provincia sudică Hainan, portul Rizhao din provincia estică Shandong şi în portul Yangshan de lângă Shanghai.

Compania are şi un birou de trading în Singapore. De asemenea, la finele anului trecut, CEFC Energy a preluat 51% din acţiunile grupului Dyneff tot de la KMG International. Dyneff deţine o serie de benzinării şi depozite de carburanţi în Franţa şi Spania.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online