Fondurile europene se vor da mai uşor pentru beneficiarii privaţi decât pentru cei de stat. Ce valori au noile plafoane de achiziţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beneficiarii din mediul privat vor derula o procedură simplificată în cazul achiziţiilor efectuate din fonduri europene. Pentru achiziţia de bunuri, plafonul este de 30.000 de euro, pentru servicii s-a stabilit o valoare cuprinsă în intervalul 30.000-200.000 de euro, iar pentru lucrări – valoarea cuprinsă în intervalul 100.000-5.000.000 de euro, anunţă Ministerul Fondurilor Europene.

Schimbarea intervive ca urmare a abrogării Ordinului de ministru nr. 1.050/2012. Actul normativ a fost abrogat prin emiterea unui Ordin semnat de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care va intra în vigoare la data publicării acestuia în Monitorul Oficial.

Noul Ordin reglementează procedura simplificată pe care o vor respecta beneficiarii de fonduri europene din sectorul privat.

Cum vor proceda beneficiarii

Potrivit noii proceduri, beneficiarii din mediul privat vor publica anunţurile de achiziţii într-o secţiune a paginii web a Ministerului Fondurilor Europene, www.fonduri-ue.ro, fără a suporta niciun cost.

Apoi, din toate ofertele primite o vor alege pe cea pe care o consideră cea mai bună, argumentând opţiunea făcută prin întocmirea unei note justificative. În acest mod va fi respectat principiul transparenţei impus de cerinţele Comisiei Europene.

Corecţii pentru nerespectarea regulilor

Beneficiarii care nu vor publica anunţurile de achiziţii pe pagina web a Ministerului Fondurilor Europene vor fi sancţionaţi prin aplicarea unei corecţii de 25%. În acelaşi timp, cei care ulterior nu vor publica pe site-ul menţionat numele câştigătorilor selectaţi, vor suporta corecţii de 5%. O altă îmbunătăţire semnificativă adusă de noul Ordin este eliminarea obligativităţii reluării procedurii de achiziţie dacă nu sunt primite cel puţin trei oferte conforme.

Introducerea acestor reglementări flexibile a fost agreată de serviciile Comisiei Europene. Simplificarea substanţială a regulilor pe care trebuie să le respecte beneficiarii din mediul privat va permite implementarea proiectelor într-un ritm alert, cu efecte pozitive pentru contractorii din cadrul proiectelor şi pentru întreaga economie“, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Prin Ordinul de ministru 1.050/2012 – care acum se abrogă – au fost impuse beneficiarilor privaţi proceduri de achiziţie similare cu cele care trebuie respectate de beneficiarii din sectorul public, chiar dacă legislaţia europeană nu conţine astfel de prevederi.

Puteţi anula vechile achiziţii

„Beneficiarii care la data intrării în vigoare a noului Ordin derulează achiziţii conform vechilor reglementări naţionale pot opta pentru anularea procedurilor de achiziţii si reluarea acestora conform noii proceduri.

Autorităţile de Management ale programelor operaţionale au obligaţia ca, în termen de cinci zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a noului Ordin, să modifice procedurile şi orice alte reglementări pentru ca acestea să fie conforme cu prevederile Ordinului“, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”